garaj organic

My Precious Movies: 2010

2011-01-25T20:49:00.005+02:00

1.White Material r: Claire Denis
Isabelle Huppert imbratisaza iadul african in care se incapataneza sa existe si inconstinent, sa-si tarasca familia spre moarte.

2.Copie Conforme r: Abbas Kiarostami
Splendid exercitiu de imaginatie purtat de personajele lui Juliette Binoche si William Shimell, care pleaca de la un simplu joc al identitatii si fatalmente termina intr-un mare regret si speranta desarta.

3.I saw the devil r: Ji-won Kim
Revenge movie gone bad. Personajul din Old-Boy se intoarce acum in rolul criminalului urmarit dar si razbunator. Suprinzator, brutal, crud.

4.Hadewijch r: Bruno Dumont
Poveste absolut superba, luminata clipa de clipa de chipul pur al lui Julie Sokolowski, care, in cautarea dragostei lui Dumnezeu, o gaseste pe cea a omului.

5.Trash Humpers r: Harmony Korine
Korine gaseste inca o data diamantul in mucegai.

6.Uncle Bonmee who can recall his past lives r: Apichatpong Weerasethakul
Ultra criptic si fascinant, absolut meritata palma aurita.

7.Animal Kingdom r: David Michod
Precum unul din personaje spune la un moment dat “I’ve been around for long time, sweetie”, asa si cinema-ul australian mai adauga o podoaba de film noir la repertoriul sau de mare finete.

8.Black Swan r: Darren Aronofsky
Daca in anii 70 Brian De Palma ar fi avut subiectul si banii necesari, cam asta ar fi iesit. Probabil cu un surplus de artificialitate.

9.Shutter Island r: Martin Scorsese
Un omagiu suprem adus Cinema-ului, perfect in imperfectiunile lui.

10.I wish I knew r: Jia Zhang-ke
Povestile nemuritoate ale Shangai-ului spuse cu candoare si fara resentimente.

11.Tournee r: Mathieu Amalric
Mathieu Amalric, mare actor, mare regizor. Cel mai neasteptat-angoasant (deci si frumos) final de film al anului.

12.L’enfer d’ Henri Georges Clouzot r: Serge Bromberg, Ruxandra Medrea
Un film despre probabil cel mai revolutionar si experimental film nerealizat vreodata.

Mix in the dark

2010-11-23T18:49:00.002+02:00

Watching Silhouette - Late Night Sunshine (mix in the dark)

Alan Palomo - Black Castles
Grasscut - The Tin Men
Big Spider's Back - Again, Agent
Indian Jewelry - Tono Bungay
oOoOO - No Shore
Contorsionist - Mothership is Happy
Andrew Douglas Rothbard - Elief
Benoit Pioulard - A Woolgathering Exodus
Moon Duo - Bopper's Hat
Laurel Halo - Metal Confection
Sylvain Chauveau - Hurlements En Faveur de Serge T.
Walls - A Virus Waits
Baths - ♥
Bryce Isbell -Tunnels
Toog - Goto
Connan Mockasin - Please Turn Me Into The Snat
SURVIVE - Omniverse
Tim Hacker - Chimeras
Bibio - Torn Under The Window Light
Apse - Salt of The Earth

Rangers

2010-02-17T16:43:00.002+02:00

Rangers on myspace

Ibraheem Youssef

2010-02-13T11:17:00.006+02:00

Portofoliu si preturi pentru afisele de mai jos aici

Pterodactyl Plains - Raven

2010-02-12T21:29:00.004+02:00

Dupa ce termini de ascultat noua realizare a celor de la Pterodactyl Plains, Raven, te cuprinde un sentiment de frustrare. Simti ca ai experimentat deja unul dintre cele mai frumoase si intime creatii din acest an, doar ca ceva te supara si nu te lasa sa te bucuri nestingherit. O iei de la capat si realizezi imediat ce te "manca": primele trei piese ale albumului, ca un sughit continuu ce te surpinde dupa ce ai gustat din cea mai tare, dar totusi stranie, exotica salata: Horizon si al sau murmur melancolic netezeste cumva intrarea in adancul discului dar e prea timida ca sa-si merite locul, Stay Awhile este o copie ne-subtila a unei piese standard semnate Tori Amos , iar in Color, cu al sau touch de Sinead O'Connor, solista parca incearca sa-si aduca aminte una din piesele celebre semnate Nirvana si o fredoneaza gresit (nici eu nu n-o pot identifica dar seamana izbitor, cel putin o bucata). Ei bine, aceste trei piese omoara cumva albumul, care, pe nepusa masa, ia o turnura noua.

Pe Clean facem cunostinta cu un val de detasare, ritmata, o melodie usoara, demna de un inceput real de album. De aici totul incepe sa fie perfect, beaturile cunosc noi modelari de la piesa la piesa, synturile sunt din ce in ce mai adanci si grave, vocea nu mai urmeaza o linie conformista, sentimente incerte si inconfortabile te invaluie gradual, iar o satisfactie nebanuita iti indica punctul final. Care se afla pe fundul farfuriei si consta in ultima picatura ramasa din salata. Simti ca acolo se ascunde o esenta tare, delicioasa, dar regretul sughitului iti omoara curiozitatea si cauti avid cu privirea un pahar cu apa.

Roll the Dice - The New Black

2010-02-10T22:50:00.000+02:00

Island Song

2010-02-09T00:16:00.002+02:00

"Strapping a video camera to himself as he drives a motorcycle around an island, Palestine harmonizes with the engine, maniacally repeating the phrase, "Gotta get outta here...gotta get outta here..." His chanting voice merges with hte vibrations of the motor, forming an incessant soundtrack that echoes the jarring motion of the camera. Palestine creates a kind of composite instrument in motion as well as an "articulated personal drama" (1976). His stated desire for escape is contained by the boundaries of the island. Palestine was a trained cantor, and he often used his moving body and sustained vocalizing to generate a physical and aural intensity in his musical/video performances of this period. "

Mai multe la ubu

-f - u-g -i- t- i -v- e --

2010-02-03T00:10:00.001+02:00

Oscar 2010 - note

2010-02-02T15:58:00.005+02:00

batalie mare la varf, Avatar nu mai e Titanic, doar 9 nominalizari, la egalitate cu The Hurt Locker, iar in spate le sufla ingloriosii lui Tarantino cu 8.

oricat de slab si de incomplet ar fi The Lovely Bones, e cu 100 de clase peste siroposenia de The Blind Side, deci Peter Jackson ar fi meritat o nominalizare la cel mai bun film.

binevenita nominalizarea lui District 9 pe mai multe campuri.

A serious man-ul fratilor Coen este de umplutura umpluturii.

probabil e cool sa ai un scriitor celebru contemporan (vezi nick hornby pentru An Education) in lista de 5 pentru cel mai bun scenariu adaptat. altfel nu vad de ce. Bravo insa pentru mica, dar totusi importanta felie de tort pe care o fura binemeritat In The Loop.

de aplaudat sansa data Claudiei Llosa cu al sau La teta asustada pentru film strain. preferatul ramane The White Ribbon, nominalizat si la cea mai buna imagine.

Avatar va cuceri niste statuete in numele aborigenilor oropsiti din toata lumea, dar nu stiu cata lume ar mai vrea sa auda un rege fals care se autoproclama din nou.

unul dintre cele mai mari rele (avand in vedere ca Avatarul nu avea cum sa rateze fiesta) a fost evitat: 500 days of summer n-a prins soare in dupa-amiaza noastra(sau dimineata lor). Din pacate, Precious a mizat pe culoare si jack-potul cu sunculita a zbarnait de 6 ori.

cum era si de asteptat, reintoarcerea la cele 10 nominalizari pentru cel mai bun film sustinuta de Academie se dovedeste a fi un esec total. ar trebui sa se aplice doar in anii in care exista siguranta ca vor exista mai mult de 4 filme decente din 10.

nominalizarile complete aici

The sweet art of murder - Kind Hearts and Coronets

2010-02-02T00:22:00.005+02:00

Pana zilele trecute, Kind Hearts and Coronets imi suna in minte doar ca acea comedie britanica din prima jumatate a secolului trecut care l-a influentat pe Scorsese in conturarea personajului principal din Goodfellas, Henry (Ray Liotta), a carui voce indulcea cumva in voice over tot acel glamour insangerat al povestii cu mafioti. Louis si Henry impartasesc in monologurie lor aceeasi detasare si bucurie malitioasa. La inceputul lui Goodfellas Henry ne face o marturisire, anume ca de cand se stie isi dorise sa fie un gangster adevarat. In KHaC, Louis (Dennis Price) nu pune pe tava acest gand, nu joaca cartea pripitului, ci una mult mai rabdatoare. El nu ne marturiseste direct intentia lui de a deveni urmatorul duce de Ascoyne, dar face tot posibilul sa-si declare acest impuls prin fapte (crime indeobste), motivul "legal" fiind razbunarea mamei, izgonita cu ani in urma din sanul distinsei familii.

Louis, pus in fata unui viitor sumbru, in care un job si nu o cariera l-ar tine la suprafata decenta dar injositoare a mediocritatii, gandeste un plan stufos si intunecat cat un arbore genealogic. Pe partea dorsala a unui tablou galbejit, traseaza liniile si numele tuturor succesorilor la titlul de duce. Pe care cu migala ii sterge dupa ce le vine de hac, aparent intristandu-se la micile surprize inevitabile: "Sometimes the death column brought good news. Sometimes the birth column brought bad."

Dennis Price isi joaca rolul de ucigas cu o demnitate si cinism aristocratice care il recomanda ca unul dintre cei mai nobili scelerati simpatici din istorie. Empatizezi de la un cap la altul cu Louis, iar in ultima secventa iti inrosesti fruntea cu o palma cand vezi ca acesta isi sapa singur groapa. Cu adevarat remarcabil si unic este efortul lui Alex Guiness care ii intruchipeaza pe toti membrii familiei Ascoyne, adica opt personaje, incluzand-o pe Lady Agatha, o adevarata garconne care militeaza inca din acei ani (sf sec. XIX - incp. sec XX) pentru drepturile femeii.

Kind Hearts and Coronets nu numai ca nu si-a pierdut suflul percutant nici in 2010, februarie 1, dar pur si simplu se identifica (ca multe alte pelicule din acea perioada) ca sursa incontestabila a unui anumit tip de a face cinema, unul mustind de umor de calitate, care se rasfira si in anii 90-2000 in multe din comediile britanice cu statura si stil (romantice sau nu, cu Hugh Grant sau nu).

Scurt picnic cu Bradien

2010-01-26T22:18:00.006+02:00

Bradien - Linden (2009) ar putea servi oricand ca suport sonor pentru o posibila ecranizare pentru copii a celebrului roman SF al fratilor Strugatki, "Picnic la marginea drumului". Bine, ar putea fi inlaturat 99% din roman si pastrata doar premiza, cea in care niste extraterestii draguti si nebunatici parcheaza pentru o ora pe pamant pentru a se bucura de un picnic nevinovat. Dupa care n-ar lasa in urma obiecte criptice pe care ulterior stalkerii curajosi sa le comercializeze pe piata neagra, ci niste artefacte haioase, jucause pe care copiii sa le indrageasca si sa le alature jucariilor lor pamantesti.

Coborarea micilor extraterestrii ar putea fi una misterioasa, putin grandioasa, dar totusi festiva, insotita de chitari, trompete, percutii si glockenspiel-uri manuite de un alai conex care sa le intretina mood-ul pe toata durata calatoriei. Pasii lor ar fi foarte precauti, calcand prin iarba umeda si scartaitoare. Natura i-ar impresura prin ambianta ei inselatoare, sunete de balta si zumzet de vazduh, iar asta le-ar crea o oaresicare indispozitie si teama. Picnicul ar decurge in conditii normale, voie buna si multa mirare. Doar nu e mare filosofie un pranz intre fiinte de talia lor. Care, apropo, ar putea arata asa.

Aici puteti asculta intreaga aventura.

My precious in Movies: 2009

2010-01-22T21:16:00.006+02:00

2009 a fost anul asiaticilor. Capodopere pe banda, parca mai multa ratiune si simtire decat mult sange si fara rost. In schimb, titanicul Hollywood se inclina vertiginos. Un an dezastros (venit dupa unul laudabil, sa nu uitam There Will Be Blood, No Country for Old Men) in care vedeta a fost nu continutul, ci o tehnologie, 3D-ul. Avatar n-a revolutionat nimic, poate doar sufletele amarate ale catorva nefericiti care si-au curmat viata pe rezon de incompatibilitate cu lumea reala. Din cate stiu eu "arata-mi ceva frumos" nu va inlocui niciodata "spune-mi o poveste". Una buna, se intelege.

In bocceluta mea s-au adunat fix 16 filme, nici mai mult nici mai putin, m-am gandit sa mai indes 4, dar de ce, de vreme ce alea nu m-au spart. Criteriul e pe baza de spart; ti-a rupt capatana intr-un fel sau altul? Atunci se merita. E foarte bun si atat? va rugam in plutonul 2. Et voila:

1. Revanche r: Gotz Spielmann
Razbunarea vine pe cai cu totul neasteptat, as zice freudien. Linistea de dupa conteaza.

2. The White Ribbon r: Michael Haneke
Comunitate rurala alb/negru. In spatele usilor copiii privesc cu prea mare atentie.

3. Vinyan r: Fabrice du Welz
Experienta senzoriala bantuitoare.

4. Three Monkeys r: Nuri Bilge Ceylan
Introspectie adanca in sufletul turc chinuit de indoiala. Accente de horror psihologic tarkovskian.

5. Madeo r: Joon Ho-Bong
Poti sterge orice urma a crimei. Daca performezi un dans, inainte sau dupa.

6. The Chaser r: Hong-jin Na
Thriller-ul anului.

7. The Headless woman r: Lucrecia Martel
Univers paralel interior sau realitate pura? In ritm sud-american.

8. Off time and the city r: Terence Davies
Evocarea trecutului este destinul filmic al lui Davies. Liverpool, o splendoare in sepia.

9. Inglorious basterds r: Quentin Tarantino
Istoria pop al ultimelor zile ale celui de-al treilea Reich.

10. Thirst r: Park Chan-wook
Pe lumina, cei ca noi se pot bucura cel mult de un rasarit. Care ar putea fi ultimul.

11. Breathless r: Yang Ik-Joon
Anti-eroul se bate ca sa scoata capul la lumina.

12. In the loop r: Armando Iannucci
Comedia anului.

13. Tokio Sonata r: Kiyoshi Kurosawa
Muzica vindeca ranile?

14. Fish Tank r: Andrea Arnold
Viitoare dansatoare de success, caut o viata mai buna.

15. The Fantastic Mr. Fox r: Wes Anderson
Hilar. Mr. Fox are raspuns la toate probleme. Si-ti ofera si o vorba de duh.

16. L’heure d’ete r: Olivier Assayas
Ca o adiere de vara persistenta.

Le destin tragique de Jun

2010-01-22T20:38:00.011+02:00

Secvente complete. Memorabile

My precious in Music: 2009

2010-01-21T23:41:00.006+02:00

A trecut un an plin de muzica buna, poate nu cu atatea varfuri ca in 2008, dar parca mult mai constistent si dornic de experimente. Mai jos muzicile care m-au inaltat si m-au coborat, m-au inaltat si iar m-au coborat.

The Fatales - Great Surround

Albumul desavarsit al lui 2009, panzele albe ale epicului si stadiul ala suprem de melancolie si tristete trecuta prin synturi bantuitoare, voci precaute si inaltatoare (cateodata AHA-istice) chitare electrice reflexive si staruitoare, ca niste trestii fataliste (sic), atmosfera lynchiana, totul imbracat intr-o salopeta pop 80ista care sa te fereasca de ploaia continua pe care o suporti pe o insula luxurianta, unde cauti comoara promisa animat de o speranta oarba. Sublim!

si restul la fel de importante:

Troels Abrahamsen - WMT aici
Loney, Dear – Dear John aici
Malcom Middleton - Waxing Gibbons aici
Antony and the Johnsons – The Crying Light aici
Patrick Wolf – The Bachelor aici
Patients aka Ben Cooper – Patients aici
Glen Johnson - Details not Recorded aici
Jogger - This Great Pressure aici
Regina - Puutarhatrilogia aici
Cass McCombs - Catacombs aici
Little Dragon - Machine Dreams aici
Andrew Bird - Useless creatures aici
Deastro - Moonkeeper's aici
White Lies – To lose my life aici
Swan Lake - Enemy Mine aici
Clark - Totems Flare aici
The Long lost – The Long lost aici
The Mint Chicks – Screens aici
Jeremy Jay - Slow dance aici
Falcao and Monashee - S/T aici
My Dying Bride – For lies I sire aici
Young Galaxies - Invisible Republic aici
Clint Mansell - Moon OST aici
Great Lake Swimmers - Lost Channels aici
Beach House - Teen Dream aici
Noah and the Whale - First Days of Spring aici
Oh No Ono - Eggs aici
A Mountain of One - Institute of Joy aici
Blackout Beach - Skin of Evil aici

Gilles Peterson & Thom Yorke

2010-01-21T00:54:00.004+02:00

Gilles Peterson cu Thom Yorke b2b live la BBC Radio 1 (20 ianuarie 2009). De ascultat minunatia aici pentru inca doar sase zile. Si playlist.

Jogger si imperiul simturilor

2010-01-20T20:29:00.005+02:00

Superman inchide foarte logic albumul-revelatie al lui 2009 in materie de muzica electronica, oferind un omagiu just uneia dintre zeitele neintelese ale anilor 80, Laurie Anderson. Jogger sunt doi tipi care s-au luat la tranta cu instrumentele din studio si au confectionat un haos emotional foarte bine oranduit.

This Great Pleasure este o experienta care nu te poate lasa indiferent. Acultat cu atentie, te consuma mai ceva ca 10 kilometri sprint. In Champing at the bit, banuiesti ca melancolia si jelania chitarii iti rezerva doar durere, dar destul de rapid synturile si sampleurile te transforma intr-un pitbul autentic. Compasul emotiv si muzical foarte flexibil poate frustra (de la stari visatoare la actiuni totalitare, de la folk la voci de death metal), dar la final nu te simti deloc inselat, ce ai ascultat este perfect coerent si unitar. Un alergator de cursa lunga.

Where the wild things are, not

2010-01-19T15:12:00.006+02:00

Drama baiatului din Where the wild things are este tare subtire. Probabil marturie a structurii ultra sensibilizate a generatiei de tanci rasfatati faux-instrospectivi, care sunt scutiti de practicile punitive ale parintilor, practici atat de blamate. Sper sa nu gresesc ordinea cronologica a primei parti a filmului: Max se joaca singur, isi face un iglu pe care prietenii surorii il distrug, dar dintr-un impuls ludic, nu de razbunare sau altceva, ii povesteste mamei povesti scurte dar cu mult talc iar mama asculta cu placere, cand bum, intr-o seara baiatul o ia razna, tipa si incepe sa "verifice" stabilitatea mesei din bucatarie. Urmeaza o zdruncinatura aplicata de mama (doar atat, ca sa nu alienem copii) si ferice cel traumatizat, Max fuge de acasa, incaleca o barca cu care traverseaza un rau si se adaposteste in pustie. Toate astea se petrec fix in 15 minute (din nou poate gresesc, nu am cum sa verific, filmul l-am sters). In pustie (padure, desert, padure) cunoaste o natie de monstruleti simpatici si schizoizi, debusolati si foarte paranoici (cum spunea cineva , care nu si-au mai administrat medicatia de ceva vreme). Il recunosc pe Max ca regele lor. Dar nu trec nici 10 minute ca deja regele calca stramb. Fix dupa doua actiuni intreprinse: una care sa-i uneasca, sa le faca viata mai frumoasa, construirea unui stabiliment, deci idee ovationata si a doua, initierea unei batai cu pamant si alte lucruri, la capatul careia, cativa accidentati ii imputa lui Max inconstienta acestuia si faptul ca ii desparte si ii invrajbeste.

Totul se misca prea repede si schematic. Ce am descris mai sus e mai plin de actiune decat ce se vede pe ecran. Nimic nu e argumentat: cum am zis, fuga lui Max, toanele lui Carol (monstruletul care se ataseaza de Max), indepartarea lui Max este exagerata si ne-credibila. Totul e pe fuga fuga, nici macar coloana sonoara nu poate salva ceva, pierzandu-se nemeritat in efortul asta filmic plicticos. Toata povestea ar trebui sa-i seveasca lui Max ca lectie pentru viata reala, cat de greu e sa tii in frau nu unul, ci mai multi lunatici, care sa-l impinge la o constientizare a eforturilor uriase ale mamei. Monstruletii sunt plasmuirea dereglarilor lui comportamentale de acasa (care oricum nu le vedem, poate doar le intuim), numai ca actiunile creaturilor sunt doar niste toane, scalambaieli si jumbuslucuri mentale care nu au nicio concretete directa sau subtila.

Where the wild things are ramane un produs frumos amabalat, dar gol pe dinauntru, ce insira niste creaturi fascinante, numai bune de pus pe raftul bibliotecii mele de catre masinaria de marketing a filmului.

Brothers dar mai ales Bailee Madison

2010-01-16T16:24:00.003+02:00

Povestea soldatului presupus mort in Afganistan si intors in sanul familiei acum sprijinite de fratele sau a fost pentru prima oara povestita, realist si sobru de catre Susanne Bier in 2004. Autorul irlandez Jim Sheridan, sosit In America pe cai ilicte dar cu coloana dreapta, convertit ulterior la hollywoodism gangsta, incearca acum sa se reabiliteze in fata comunitatii de investitori, asezandu-se confortabil in povestea altora si comandand un plan/contra-plan, un trav sau mai stiu eu ce, nu inainte sa soarba satisfacut dintr-un wiskey de import.

Varfurile lui Brothers le ating actorii, singurul atu pe care Sheridan il mai poseda. Tobey Maguire, soldatul traumatizat si plin de vina, da o noua fata angoasei traite de de Niro acum ceva zeci de ani. Si cand zic fata, la fizic ma refer, vizunea limitata asupra vietii a lui Sam neputundau-se compara cu imboldul altruist si reformator a lui Travis Bickle. Nu numai cand este descatusat si plin de furie, dar si atunci cand tinteste pe cineva cu privirea, Maguire demonstreaza ca poate aborda si alte registre decat alea in care citeste benzi desenate cu super eroi (The ice Storm) sau chiar intruchipeaza unul (tocmai ce a a parasit franciza Spider Man).

DAR adevarata revelatie a filmului se numeste Bailee Madison, una dintre cele doua fiice. Personajul ei, Isabelle reuseste sa exprime tot ce-i mai adanc si real in sufletul unei fetite care gaseste un echilibrul in unchiul Tommy si care nu pricepe comportamentul unui tata debusolat. Ajutata si de o figura atipica, care poate jongla cu grimase si priviri inteligente, pline de buna dispozitie, incredere sau furie crescanda pana la tristete defulata cu un glas ferm , Madison este o descoperire de care lumea probabil avea nevoie. Mai ales in conditiile in care Dakota Fanning implineste anul asta 16 ani.

Poster Manifesto

2009-07-29T14:11:00.001+03:00

Postere neinramate, dar de admirat pe raftul doi

Cass McCombs - You saved my life

2009-07-19T11:39:00.000+03:00

Goya, Francisco

2009-06-23T12:15:00.000+03:00

Vanati! Dezlegati! Desfranati! Penetrati!

Some Drives by Andrew Bush

2009-05-18T14:26:00.000+03:00

All the 66 Drives ici

Canadians make it stronger

2009-05-12T22:26:00.000+03:00

Spencer Krug este Sunset Rubdown. Dan Boeckner este Handsome Furs, dar nu e singur. Amandoi sunt Wolf Parade, dar nu numai ei. Handsome Furs se prezinta live vineri seara la Control el si ea, lupul si tigroaica. Sunset Rubdown are o piesa geniala un pic mai jos. N-am gasit tricou cu Wolf Parade la Paris.

Festivalul de Film European: Capitolul nemtesc

2009-05-11T20:31:00.000+03:00

Portia rece: Cloud 9 (r: Andreas Dresen). Un cuplu septuagenar, ea croitareasca freelancer si gurista in cor, el, ramolit si reflexiv la sunetele motoarelor de locomotiva, isi traieste casnicia intr-un ritm monoton. Din momentul in care ea se simte atrasa de un client mai in varsta, era sa zic totul o ia razna, dar nu, totul o apuca pe un fagas normal. Adica ea se imparte sexual intre sotul sau de care o leaga 30 de ani si de noul “june”, basculand ca o floare ramolita dupa dragostea unei albine sau alteia, speriata de vanticelul ultim care o va imprastia in enspe zari…

Ce e deranjant nu sunt scenele intense sau nu de sex, acompaniate naturalist de precaritatea si inesteticul carnii care atarna pe trupurile-balene ale protagonistilor, ci demersul in sine. FImul e bine ritmat, actorii joaca dezinhibat, exista puncte de detensionare in care micile conflicte rapesc cateva zambete. Totusi ,ideea de a face un film numai si numai pentru a striga tare:”Te poti indragosti si suferi, poti aplica sex nebun, poti comite sinucidere din dragoste si la 60-70-80 de ani la fel de bine ca la 20” , mi se pare facil si demonstrativ. Mai ales ca personajele nu sunt dezvoltate pentru a revela sensuri noi asupra problemelor cuplului modern de varsta inaintata, nu se scormonesc trairi interioare. Daca tot daramam niste prejudecati (caci asta vrea regizorul), hai sa spunem si ce se intampla in compelxitatea (sau simplitatea) interioara a personajelor participante. La sex.

Portia calaie: “Flori de cires”( r: Doris Dorrie). Ma asteptam sa fie calda. Dar nu. Astea doua filme nemtesti mi s-au dovedit foarte paradoxale. Cloud 9 are o poveste inutila, care nu lumineaza o parte nestiutaa relatiilor interumane dar marseaza din plin pe aia comerciala, dar care e bine condusa, ritmata, cu actori care-l iau pe “SCANDALOS” constiincios in brate.

In "Flori de cires" se petrece invers. Povestea buna, ofertanta e nimicita de un stil regizoral haotic, fara miza, dezlanat si incoerent. Din nou, avem de a face cu un cuplu batran. Ea stie ca el nu mai are mult de trait (i-a vazut radiografiile si doctoral a asigurat-o), dar nu-i spune si sufera in taina. Si tine neaparat sa ne sugereze asta la fiecare cadru, prin multe lacrimi si unduiri blajine ale capului, gesturi pe care le percem ca atare. E pasionata de teatrul butoh si visul ei este sa ajunga in Japonia. El este un nesuferit si jumatate, bosumflat peste masura, dar face un gest tandru si accepta sa o duca pe batrana la Marea Adriatica. Aici, ea, izbita de un vis in care un dansator de butoh ii face vraji, moare pe neasteptate, asa ca din senin. Conjunctura propice pentru ca el, manat acum de teluri nobile, sa faca o calatorie initiatica in Japonia, unde va apune la randul lui la poalele muntelui Fuji, condus de un ultim dans in bratele sotiei-fantoma.

Povestea ar fi putut fi una curat emotionanta daca regizorul n-ar fi intevenit cu atatea cadre de legatura, unele filmate in disconcordanta totala cu stilistica filmului (care si aia e de natura incerta), trucuri ieftine si situatii sablon, pe care trebuie sa fii un pic debil sa le mai folosesti dupa ce alti o suta ca tine au gasit o varianta la fel de originala ca a ta. In viitoarele carti de scenaristica, ar trebui scris cu majuscule la capitolul ”Povesti in care sotia moare si batranul ramane singur” : NU-L PUNETI, DAR VA COMAND ,NU-L PUNETI PE BATRAN SA INTINDA HAINELE NEVESTEI PE SCAUN SI NU, REPET NUU, NU-L PUNETI SA DOARMA LANGA HAINELE EI ASEZATE ORDONAT CA SI CAND EA AR FI ACOLO”. In timpul genericului, mi-am adus aminte ca la inceputul filmului trona majestos logoul Warner Bros., ceea ce mi-a dat sperante, pentru prima oara mi se intampla, ca ast film european sa cada in mana unui studiou vanator de remakeuri de la Hollywood, iar un mestesugar bun si cu putin suflet sa-i dea valoarea pe care o merita.

La MTR despre cinema-ul portughez

2009-05-06T16:32:00.000+03:00

Joi, 7 mai la ora 18.30 va avea loc la Clubul Taranului Conferinta în limba engleza

The Abandonment of Illusion: Realism, Fiction and Documentarism in Contemporary Portuguese Cinema

sustinuta de Francisco Nazareth, lectorul portughez al Institutului Camões în Sofia.

Francisco Nazareth va conduce publicul în culisele productiilor cinematografice portugheze contemporane, dezvaluind sursele de inspiratie, modalitatile de creatie, temele dominante si specificul filmelor portugheze.

Realitatile societatii portugheze, eroii si anti-eroii, perspectivele si metaforele folosite în filme pentru a face fata provocarilor sociale, urbane si spirituale contemporane vor fi argumentate de discursul lectorului portughez si exemplificate cu proiectii din filmul Ossos (« Oase ») al regizorului Pedro Costa, o productie din 1997.

Mogosoaia

2009-05-04T20:39:00.000+03:00

Transformari confuze

2009-05-04T20:30:00.000+03:00

Ieri erai albina, din pacate azi te-ai transformat in viespe din cauza a doua muscaturi dintr-o acadea alterata. Din fericire, maine iti traiesti ultima zi. Te vei infuria si vei fi avangarda.

Years - Can't let the blind go deaf

Dezgust cu antidot

2009-05-02T11:49:00.000+03:00

Imi vine asa o senzatie acra si neplacuta in timp ce ma uit pe acumlive.ro si urmaresc desfasurarea de forte a "clubbingului romanesc" prezent pe litoralul nostru umed ( si de la ploaie si de la altceva). Unul Nick Curly pune niste zdrente asa zis minimale de nouveau. Ca antidot la voma, o piesa de primavara care m-a fascinat la petrecerea In Flagranti/Monici/Bogdan de saptamana trecuta si de care m-am impiedicat norocos ieri. Imi multumesc ca stau acasa si ma bucur de un oras numai al meu.

James Yuill - This Sweet Love

A Paris

2009-05-01T21:14:00.000+03:00

Statura incerta la cimitirul Pere Lachaise

Un turn cu semafor

Cladire cu turn

Meci de fotbal (pret special pentru vizualizare din turn)

Excusez-moi, ou je peux trouver Tin Tin?

VELOtrocutare

Imposibilitatea sablonului de a fi

Spre Place des Vosges

Aripi in Place des Vosges

Cronolgie in Notre-Dame

Lumiere

Light-design

800 de euro unul

Furtuna

L'enfant?

Maroq

La Cafeaua Pacii

Asteptand trenul la D'Orsay

Verdeata in fata Invalizilor

Curte la Invalizi

Spre Cartierul Latin

Arabi in Cartierul Latin

Magazin

Nimic sau totul

Brancusi

Constiinte latente

Jungla urbana

Zola Jesus - New Amsterdam

2009-04-28T21:41:00.000+03:00

Tanguiri deznadajduite, chitari abrazive, chinuri teatrale, strigate desarte, jelanii depresive. Incantatii sub clar de luna si meditatii psihotice rastite in jurul focului, orgi care transfera timpurile ancestrale in repere futuristice nedefinite. Lupta continua intre om si masina. O "llorona" care isi plange copiii, de ea ucisi, nu ca efect al unei crize launtrice, ci pentru a-i elibera de un destin cu cip incorporat. A doua apocalipsa?

Zola Jesus - Dog

Zola Jesus - Lady In The Radiator

punct si de la capat.

2009-03-21T21:12:00.000+02:00

Aseara Garnier Live Fratelli

2009-03-15T21:13:00.000+02:00

"basini tehno-jazzistice"

"oricum totul e techno"

"pe undeva e interesant"

"pe unde?"

"de ce esti rau?"

"da ce , el nu e?"

"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"

"istorie frate"

"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"

Czukay effect

2009-03-13T22:52:00.000+02:00

Cand nu mai am chef de ascultat nimic, piesa asta rezolva problema. Deci o ascult.

Ce vor citi copiii maine

2009-03-13T22:35:00.000+02:00

Roy, baiatul toxic

Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.

Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!

Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.

Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.

O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.

Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.

La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.

Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?

Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.

Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".

In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…

Ce citeau copiii ieri

2009-03-13T22:25:00.000+02:00

In vara lui 89 (-90-91?), da stiu, idealul in haos, am dat gata daca nu toata, atunci o parte din volumul de scurte proze nastrusnice care-l au in centru pe "labilul" Morcoveata, acest Nica a lui Stefan a Petrei francofon mai putin inspirat.

Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.

Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!

Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.

MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.

La inceput, treaba merge struna.

Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.

Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!

- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.

Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.

- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!

O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.

Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.

Final deschis, jubilant!

Jeff Mills

2009-03-01T19:32:00.000+02:00

Aseara in timp ce incercam sa ma (re)obisnuiesc cu atmosfera, lumea si caldura din Martin, mi-am adus aminte de niste fotografii pe care i le-am facut lui Jeff Mills acum doi ani la Mamaia. Tocmai isi temrinase setul impresionant (mai ales pe final) si, impreuna cu managerul lui si un bodyguard neaos, cautau cortul in care punea Richie Hawtin. Au nimerit mai intai la Sneak care era sustinut doar de vreo 20 de oameni. Debusolati, au facut stanga imprejur si au iesit. Prin apropiere eram si eu, indicandu-le cortul de unde ieseau piu-piurile lui Richie. Nu inainte de a-l imortaliza pe Mills. Ajuns in cortul cu pricina, omul a urcat in perimetrul pupitrului, a dat o mana calduroasa cu Richie si s-a retras intr-un colt. A mai stationat vreo 10 minute, timp in care probabil si-a pus intrebari profunde despre ce a construit el de-a lungul timpului si ce propaga acum ex-aliatul Hawtin, si-a luat echipa si s-a facut nevazut in noapte.

Aseara a fost bine. Bine pentru muzica si bine pentru mine, m-am convins intr-un final ca nu voi mai calca prin Martin decat fooooarte rar. Am zis.

Barry De Vorzon - The Dancer

2009-03-01T19:26:00.000+02:00

Indie Rock Alphabet Book

2009-02-20T11:17:00.000+02:00

Pentru cunostinte complete si teme bine facute aici

Pescuit sportiv antrenant

2009-02-17T23:22:00.001+02:00

S-o spun scurt pe doi: nu m-a mai starnit un film romanesc asa de mult cum a facut-o asta, cred ca de la Nikki ardelean, colonel in rezerva. Nu ca Moartea domnului Lazarescu si 4/3/2 n-ar conta, dar pe primul nu l-as mai vedea a treia oara, iar din al doilea m-as rezuma la secventa cinei in familie.

Adrian Sitaru stie ce vrea. Stie cum sa-l incurce pe spectator, sa-l ademeneasca si sa-l vare cu nasul in problemele cuplului disfunctional, ca apoi sa-l scoata si sa observe pe mutra lui ori ca n-a inteles mare lucru , ori ca ar vrea sa dea o raita pe centura, ori ca-l apuca vorbaria o ora despre motivatiile personajelor si cum s-au intamplat DE FAPT lucrurile in film. Si orice scenariu e posibil. Pentru ca Sitaru chiar asta a si urmarit.

Prin folosirea tehnicii unghiului subiectiv, camera de filmat se substituie pe rand fiecarui personaj, fie el principal sau secundar. Asta nu numai ca il implica pe spectator, dar la final, ii da motive serioase de speculat pe subiect. Metoda supara in primele 10 minute, dar asta pana te acomodezi in scaun, pana injuri ca sunetul e iar tras ca naiba, iti zici ca se intampla asta ca doar vezi filmul la Studio. Intr-un final, te obisnuiesti pentru ca amantii, plecati din zgomotoasa capitala, ajung la balta pentru picnic si un mic pescuit sportiv ,ca doar aici, mai la tara, viata e linistita iar camera-personaj isi mai domoleste miscarile. Scapi de eventualele senzatii de vertij.

La dineul de balta ei nu sunt singuri, ci sunt insotiti de o prostituata, (presupusa) victima a neglijentei lor. Accidentand-o, cei doi o cred moarta, si vrand sa scape de ea intr-o poienita, aceasta se trezeste si se lipeste de ei ca o ventuza. Alaturandu-li-se si postand pe fata dragastoasa si buna la sfat, ii suge, ii manipuleaza, le scorneste hormonii, ii seaca, ii invrajbeste precum urzicile intepatoare pe care “amanta” vroia sa le foloseasca pentru acoperirea “cadavrului” .

Scenariul este perfect scris, parca asistam la o piesa de teatru scrisa de David Mamet, e plin de mister si umor de buna calitate, replicile taioase si extrem de naturale (pana si putinele injuraturi suna bine), iar de actori toata lauda. Ana, personajul jucat de Maria Dinulescu, e cand naiva, cand subtil malefica, senzuala si placut ticnita. E minunat sa o vezi pe Maria Dinulescu abordand un alt registru decat acela fad, tras la indigo cu care ne obisnuise in precedentele filme.

Pe asta il iau si nu-l dau inapoi!

Supreme Vintage Condoms

2009-02-16T15:52:00.000+02:00

DECI...mi-as da toata colectia Pif, colectia Pro Cinema, colectia Premiere frantuzesc (1998-2005), toate Tin Tinurile pentru o mostra din fiecare pachet de prezervative confectionate in anii 30-50.

Am precizat ca o mostra din fiecare pachet prezentat aici?

E.S.T. DISCO

2009-02-14T20:09:00.000+02:00

Le tout premier podcast de pinkwool_fabrik, un mix de groove rock, punk, wave, funk et disco venant de l'Est. Avec les russes de Center et de Kobza, les hungrois de Koral et de Newton, les yougoslave de Roboti et de Pekinska Patka, les lituaniens de Discophonia et la splendide Anna Pougatcheva. Une ode aux labels d'état tels que Melodia, Jugoton ou Marifon. Un son venant du froid pour passer l'hiver.
De quoi se souhaiter un bon jour de l'an... clume et du marteau.

Superbul mix aici

Loney, Dear - Dear John

2009-02-12T17:37:00.000+02:00

Pe cel mai recent album “Dear John”, Loney, Dear isi confectioneaza melodiile cu o atentie perversa, parca vrand sa-i multumeasca si pe folkistii moderni dar si pe iubitorii de sampleruri si sunete electronice, in acelasi timp intaratandu-i. Cu Chad VanGaalen se aseamana doar din perspectiva paletei de stiluri pe care le manipuleaza, la nivel combinativ procesand cu totul diferit. Daca la VanGaalen folkul si beaturile se intrepatrund armonic, tonul fiind acela al unui drum ireversibil catre desisul mortii, Lonely, Dear isi asuma riscurile de a melanja folkul si electronicul intr-un stil cel putin ciudat, rezultatul producandu-ti un soi de stingheala, o dulce senzatie de plutire care din cand in cand e intrerupta de spasme scurte si fine care nu te lasa sa pastrezi banda. Ceea ce nu e nici de bine , dar nici de rau. E pur problematic. Cum s-ar zice, de bun augur.

Loney, Dear - Under a silent sea

Donuts for life: J Dilla

2009-02-10T16:18:00.000+02:00

Astazi, 10 februarie , se implinesc trei ani de cand unul dintre cei mai mari producatori de hip-hop din lumea asta a murit. James Yancey aka jay Dee aka J Dilla n-a murit impuscat sau lovit mortal de o masina in timp ce iesea drogat din club, nu, baiatul asta a murit din cauza unei grave boli ce i-a mancat de viu sistemul imunitar. Nu sunt un gustator de hip-hop dar piesele de mai jos create de J Dilla si povestea lui tragica m-au convins sa aplec putin urechea. Si capul in semn de respect!

Un articol foarte emotionant despre ultimele zile din viata lui J Dilla il puteti citi aici. J Dilla in scaunul cu rotile probabil la ultimul concert sustinut in decembrie 2005.

Circus Devils

2009-02-07T20:58:00.000+02:00

Elibereaza-ti monstrii sau Monstrii eliberati sau Monstrii liberatii sau Eliberatorii de monstri sau Asociatia pentru monstrozitatile cauzate de liberate sau Liberatea, Monstrul de la pagina 5 sau Liberatea printre monstrii sau...

Regina Olga

2009-02-07T18:09:00.001+02:00

Joi seara am fost partasul uneia dintre cele mai nobile prestatii actoricesti din ultimul deceniu. Olga Tudorache o joaca pe Regina-Mama de mai bine de 10 ani si sunt sigur ca, odata cu fiecare reprezentatie, rolul ei devine mai consistent, mai real, mai viu. Banuiesc ca in 1997 si la inceputul anilor 2000 isi juca rolul perfect, dar cred ca acum il traieste, si-a insusit atat de bine personalitatea zgripturoaicei mame, incat pe mine m-a lasat masca concretetea si naturaletea jocului ei. M-am gandit ca personajul asta e rodul anilor de repetitie si de perfectionare, de rumegat fiecare replica. De –a lungul timpului, un actor mare, dornic sa se perfectioneze, gaseste noi valente unei replici sau unui moment si impreuna cu regizorul, impun sensuri si miscari noi. Sunt foarte curios cum arata piesa asta la debut. Sunt convins ca nu ca acuma.

Finalul tragic, acompaniat de cea mai celebra bucata din simfonia a V-a a lui Mahler construieste o arcada ce il leaga de finalul coplesitor din filmul lui Visconti, Moarte la Venetia. Este un rapel foarte inspirat si justificat. In Moarte la Venetia, compozitorul Gustav moare pe plaja (pe un sezlong) cazand victima holerei. La fel ca si compozitorul, fiul Alfredo (interpretat de Marius Bodochi) moare pe un pat (care e mai degraba sezlong ), indurerat de repulsia categorica a mamei. In film, Gustav ajunge sa isi idolatrizeaze modelul, un adolescent angelic , dar nu primeste nimic in schimb, nici iubire, nici inspiratie, nici recapatarea tineretii ci doar suferinta si durere. Asa si Alfredo, care se intoarce la casa mamei pentru a-si gasi aici alinarea de care are atata nevoie. Este inlaturat psihic la orice incercare de a se apropia si de a intra in gratiile Reginei. Desi compozitorul moare din cauza bolii, si el dar si Alfredo mor de dragoste neimpartasita.

O miscare inteligenta: pentru a-i trage de urechi pe spectatorii a caror telefoane suna in timpul piesei, realizatorii s-au gandit sa-i faca de ras in direct, asa ca sa se umple obrajii de roseata. Pe timpul piesei ce a durat 3 ore, telefoabele au zbarnait de vreo cinci ori. De doua ori, Marius Bodochi s-a ocupat cu educarea publicului chiar in mijlocul piesei, evident daca textul ii permitea. Suna un telefon in sala. Chiar intr-un moment in care Regina –Mama si Alfredo traveseaza un moment de tacere. Bodochi intervine: “Mama, iar au lasat astia geamurile deschise, ca sa auzim ca au ei mobile!”. Genial!

De carton - Revolutionary Road

2009-02-06T23:36:00.000+02:00

Dupa superbul American Beauty, perfectul Road to Perdition, plictisitorul Jarhead, Sam Mendes revine cu o drama conjugala de carton: Revolutionary Road. Am observat niste similaritati conjuncturale intre destinul lui April (Kate Winslet-Mendes) si cel al lui Lester, nimeni altul decat Kevin Spacey in American Beauty.

Aflat intr-o criza mijlocie a vietii, Lester simte vanticelul schimbarii si actioneaza: incepe sa fumeze iarba, in timp ce trage de fiare, plus ca o face ca sa dea bine la minore. Deci, de toata lauda. Numai ca el isi permite. Activeaza in anii 90 si pe atunci ca si acum, lucrurile astea nu mai erau such a big deal. Plus ca e barbat. April (repet Kate Winslet) e femeie. Daca ar fi trait in anii 90 ar fi putut si ea sa presteze aidoma lui Lester. Cu conditia sa schimbe trasul de fiare cu bicicleta. Ghinionul ei e ca isi cara viata in deceniul 5. Care nu este unul foarte propice pentru idei nastrusnice. Si e iritant cand Dumnezeu te inzestreaza cu un spirit aventurier. Asa ca pe April. Asa ca pe Lester. Numai ca tanti April, misunand prin anii 50, nu si-l poate exercita:1.pentru ca emanciparea femeii urma incet incet sa bata la usa, dar media nu se coagulasera intr-atat incat mesajele sa fie foarte evidente, iar mintile spalate si 2. pentru ca April astepta inca un copil. Avea pe cap inca doi.

Ea vrea sa plece la Paris, vrea sa lase in urma aceasta lume prefacuta, de carton, pentru un timp si sotul Frank (Leo Di Caprio) e de aceasi parere si se entuzismeaza,incep sa-si faca planuri, dar cand nazare verzisorii la nasucul baiatului, hopa o posibila promovare, revine la bibilica partitura cu visul american si totul se duce de rapa. Hai ca mai bine ne sade aicia. Mai ales ca vecinii ne stiu de cei mai draguti, the perfect couple. El se implineste, ea se frustreaza.

Problema filmului, implicit si a lui Mendes, este ca prezinta viata asta rigida si repetitiva ajutandu-se de modalitati similare: personajele joaca flasc si par a se stradui pana la transpiratie, parca sunt bombe cu ceas care nu vor dracului sa explodeze, tot filmul are o cadenta asemenatoare ritmului de ambalare a jucariilor dintr-o fabrica. Inteleg ca personajele filmului nu au o VIATA, dar asta nu inseamna ca filmul trebuie privat de licarirea ei.

Lester se sinucide. La fel si April. In timp ce personajul lui Spacey moare fericit in nenorocirea lui, Winslet cade prada subjugarii dorintelor ei neimplinite, neavand forta, datele si permisiunea unei revolte.

Alte vremuri, alte incaperi. El un perete, ea un covor.

Unspecified Moments

2009-01-31T11:29:00.000+02:00

Cosul cu filme 2008

2009-01-24T11:43:00.000+02:00

1. Cargo 200 – Niciodata cruzimea n-a creat disconfort si incertirudini (pe ritmuri disco ) mai mari ca aici. Un film unic si incomparabil.

2. There will be blood – epopee deliranta ce foreaza adanc in meandrele dragostei/urii si a nebuniei. Asa cum Psyho n-ar fi fost ce este fara muzica lui Bernard Hermann, asa si TWBB ii datoreaza 30% din grandoarea peliculei lui Johnny Greenwood.

3. Le graine et le mulet – “ Et maintenaint eleves Puiu et Mungiu, prennez votre ustensiles et notez avec majuscules:” CELA EST BIEN LE MINIMALISME!”

4. No Country For Old Men – in materie de filosofie asupra raului din societate nimeni n-a mai atins culmi atat de inalte precum fratii Coen. Evident filosofie de Hollywood.

5. Du Levande – Roy Andersson poate sa recicleze aceasi idée (conceptual si vizual) de 100 de ori ca tot o sa iasa ceva la fel de fresh si ingifator de cutite in plex ca prima oara. Diagnosticele sunt corecte iar solutiile propuse sunt mai mult decat necesare.

6. The Fall – Nebunia vizuala a lui Tarsem nu mai atinge frenezia din The Cell, dar creaza o poveste mult mai legata si tusanta. Personajul principal este o fetita jucata de romanca Catinca Untaru.

7. Let the right one in – Cea mai frumoasa poveste de dragoste a anului. Si nu, filmul cu vampiri nu este reinventat acum sau i s-a nascocit o alta fata. In 1998 Po ChinLeong a realizat “Wisdom of Crocodiles” cu Jude Law in rolul vampirului urban in cautarea salvarii.

8. Auf der enderen Seite - Timpul joaca un rol important in evoluita personajelor lui Fatih Akin, iar daca in Head-On se lasa cu o despartire, aici lumea iarta si se impaca, se fac schimburi de experiente si de vini morale.

9. Gommora – rece, sec, obiectiv. Un plus pe Scarlett Johansson imbracata in rochia de gala made by Camora si cadrele largi cu blocurile gri naucitoare.

10. The Darjeling Limited – O comedie de caractere savuroasa care ne poarta din nou, dupa vointa si puterea lui Wes Andreson, in lumi exotice si pline de culoare.

11. In Bruges 1. Orasul suberb (verificat) 2.dialoguri taioase 3. Unpolitically correctnessul – am simtit ca o sa ma sparg de ras cand personajul lui Colin Farrel ii arde o karata midgetului iar asta ajuns pe jos, se tavaleste si geme de durere. 4. Mutra odioasa a lui Ralf Fiennes ar trebui exploatata si de Cronenberg, ar iesi ceva misto.

12. Eastern Promises – Meditatie adanca asupra traiului imigrantilor (rusi in cazul asta)in societatile superdezvoltate, nevoia lor pentru o viata mai buna. Desi Cronenberg a pierdut ceva din integritatea morbida, inca mai poate sa ne serveasca un meniu cu carne cruda. Delicos, as spune.

13. My Winnipeg – Radiografie paranoica a orasului Winnipeg care te trimite pe niste platforme foarte mlastinoase. Lynch priveste cu invidie.

14. Across the universe - Julie Taymor creaza un univers halucinogen, cum nu mai ea se pricepe s-o faca. Interpretarile dupa Beatles sunt in genere bune, exceptand cateva bucati mtvistice.

15. Irina Palm – Filmul acesta exista in top pentru ca n-am reusit sa revad japonezul Secret Sunshine pe care mi-l aduc vag aminte ca un film destul de naucitor. Asta nu inseamna ca Irina nu face lucrurile bine.

Preferinte muzicale 2008

2009-01-02T23:41:00.000+02:00

Buun...sfarsit/inceput de an, plictiseala, revelion hazos, timpul pentru liste, to do-uri, hai sa crestem anu asta de sapte ori fata de anul trecut, rememoram in grup chestii mijto intampinate si provocate. Eu ma gandesc la muzica, si ma gandesc bine. Pentru ca, de cand ma stiu, anul 2008 s-a dovedit cel mai bogat in auditii de tot soiul si clickuri pe casuta in care troneaza cel mai iubit verb de pe planeta, (to) download.

Fleet Foxes este de departe revelatia anului, cea mai cinstita, curata, pura, inaltatoare trupa ce mi s-a dat sa aud in 2008. Sa zica lumea ce o vrea, ca sunt hippioti (ceea ce nu sunt), ca sunt barbosi, ca Pitchfork i-a pus pe primul loc, ca sunt rurali, dar pana acum sunt printre singurii care-mi rup inima altfel de cum o fac Radiohead. Chad VanGaalen este cel mai subestimat artist al anului, reusind sa produca cel mai bun, inteligent si echilibrat album al lui 2008 , lansand capodopera cu armonii folk, traversand negura mortii cu arii de rock, electronica si house si deraind fatidic intr-un experimentalism glacial. Eu il declar un fenomen (nu numai din ordinul baietilor care-si compun muzica in subsolul casei parintilor, isi fac singuri artworkurile si canta la 5 instrumente deodata, vezi si Deastro)si imi pare rau ca l-am descoperit atat de tarziu. Wolf Parade au scos un material demential, din nou trecut cu vederea, dar care probabil isi va primi tributul peste ani, zZz sunt singurii reviveri de luat in seama, energici si perversi, Portishead mi-au furnizat melodia anului (vezi mai jos), iar Beck a reusit sa inteleaga ca less is more.

1. Fleet Foxes – Fleet Foxes aici
2. Chad VanGaalen – Soft Airplane aici si aici
3. The Wolf Parade – At Mount Zoomer aici
4. zZz – Running with the Beast aici
5. Portishead – Third aici
6. Beck – Modern Guilt aici
7. Hercules and Love Affair – Hercules and Love Affair aici
8. Shearwater – Rook aici
9. Deastro – Keeper’s aici
10. Mason Proper – Ollie Oxy Free aici
11. Empire of the Sun – Walking on a dream aici
12. Friendly Fires – Friendly Fires aici
13. Fredrik – Na Na Ni aici
14. Department of Eagles – In Ear Park aici
15. Takka Takka – Migration aici
16. Cut/Copy – In Ghost Colours aici
17. Wild Beasts – Limbo Panto aici
18. Glass Candy – Beat Box aici
19. Metronomy – Nights Out aici
20. iLiKETRAINS – The Christmas Tree Ship EP aici
21. Passion Pit – Chunk of Change EP aici

Dedicatie

2008-12-30T10:45:00.000+02:00

Pentru un 2009 glorios!

Sentiment cosmic

2008-12-27T17:55:00.000+02:00

"Mai avea o teorie pe care n-o comunica nimanui, desi tare mai vroia uneori s-o faca: se gandea ca muzica e data oamenilor drept compensatie pentru viata lor tragic de scurta. Credea ca, atunci cand omul asculta muzica si se cufunda in ea, el trece intr-un timp cosmic, este inclus intr-o miscare infinita si, prin contact cu vesnicia, viata lui se prelungeste probabil cu decenii, secole sau mai mult, si nu se prelungeste liniar, ci intr-o dimensiune a carei natura nu a fost inca descoperita. Si probabil ca nu va fi descoperita niciodata."

Cinghiz Aitmatov - Stigmatul Casandrei

The miracle

2008-12-24T20:16:00.000+02:00

Craciun fericit!

ZZZ is playing : Grip

2008-12-19T21:25:00.000+02:00

ZZZ este cu siguranta in top!

Vernisaj Cosmin Gogu - Before & After

2008-12-19T21:18:00.000+02:00

Wild Beasts - Brave Bulging Buoyant Clairvoyants

2008-12-10T15:39:00.000+02:00

Stewie mocks his Mum

2008-11-22T23:45:00.000+02:00

Copiii astia afuristi:

Nu cred ca vor fi astfel de apucaturi in noaptea asta!

Radiohead New Videos

2008-11-22T11:50:00.000+02:00

La inceputul acestui an, Radiohead ii atragea pe toti fanii si creativii din lume intr-un concurs ce-i punea sa mestesugareasca la un videoclip pentru orice piesa de pe ultimul lor album, In Rainbows. Initial, trebuia sa fie desemnat un singur castigator, intr-un final au fost patru. In octombrie s-a dezvaluit primul videoclip pentru piesa Reckoner, devenit cel oficial. Ieri a fost prezentat cel de-al doilea, pentru Weird Fishes. Pana la sfarsitul lui noiembrie, restul de doua. Enjoy!

Radiohead - Weird Fishes

Radiohead - Reckoner

La The Place se asculta muzica

2008-11-20T18:33:00.000+02:00

Adica iubitul pasionat de muzica indie care isi aduce iubita, pasionata de haine, la The Place, poate sa bage urechea la casca ca sa asculte niscaiva productii marca DFA Records. Asta in timp ce preafrumoasa iubita se ocupa cu probatul si oglinditul. Iubitul pasionat de indie are toate motivele de bucurie pentru ca 1: probatul si oglinditul se face dupa carte si metodologie cognitiva si deci, nu poate tine sub o ora. 2: lunar, odata ce rafturile cu discuri/cduri vor fi burdusite,propunerile de excursii sonice/vestimentare vor veni, culmea, din partea iubitului iubitor de indie. El, cu o mina de cunoscator, ii va sugera iubitei modiste sa mai incerce o data rochia aia de la Marni sau tricoul de la Comme des Garcons. Ajuns la fata locului, cu lectiile facute de pe http://www.dfarecords.com/, dornicul de indie face previewuri la discurile disponibile. Un Hercules and Love Affair, un Hot Chip, un Pylon, nu optiunile sunt problema. In timp, The Place va mai fi adapostit copertile cartonate ale unui alt mare label indie, Kitsune, iar oferta ar creste considerabil. Dupa ce face rodajul discurilor, pasionatul de indie alege trei pe care le anexeaza, ca niste accesorii veritabile, la pantofii Pierre Hardy sau geaca de piele Rick Owens ai iubitei.

Fleet Foxes - Un concert a emporter

2008-11-19T20:47:00.000+02:00

By La Blogotheque

C'est sans doute magnifique!

Piesa buna cu accesoriu neinspirat

2008-11-19T17:49:00.002+02:00

Piesa asta n-ai cum s-o asculti infundat in scaunul masinii, tintuit de alte sute de autoturisme care te improasca cu claxoane, gaz de esapament sau ragete cu spume (asta dupa logica masina=posesor). Recomand un cartier vechi, cladiri stil, verdeata si multa veselie. Nu recomand o plimbare prin parc, accesorizat cu o sacosa, stand ca boul pe banca si curatandu-ti pantalonii de scame. Nu stiu cum sa iau videoclipul: e caterinca, e pe bune... Oricum, piesa ramane:

Cocoanut Groove - The End of Summer on Bookbinder Road

Disco Fagaras

2008-11-12T21:34:00.000+02:00

Cum e sa mananci ceva bun si sa-ti aduci aminte de un moment frumos? Probabil absolut normal, as intinde coarda: chiar ceva banal. Cum e sa mananci ceva prost si sa-ti aduci aminte de un lucru frumos? Care te-a coplesit, te-a transpirat, te-a aruncat involuntar in mijlocul unei situatii tragice in care tu, dezarmat, sufereai in tihna si, culmea, iti placea asta? Cum e sa iei doua imbucaturi de baton Fagaras cu stafide si rom (muuult rom) iar in mintea ta, atrocizata de gustul horror, sa ti se reinfiripe acordurile astea:

Low Motion Disco - Frantic Low Moment

Karin The Knife is Fever Ray

2008-11-09T20:32:00.000+02:00

Daca tot weekendul asta am vizitat locuri unde se consumau ritmuri saltarete si datatoare de chef de orice, purtat pe nori de ultimul Stereolab si desfatandu-mi urechile cu un set absolut superb a lui Gipsy Bogdan la Frame, e timpul sa schimb macazul inspre ceva mai gloomy. Nu pentru ca maine e luni, desi asta ar fi un motiv bine intemeiat, ci pentru ca jumatatea duo-ului suedez The Knife, adica sora pe nume Karin Dreijer are un nou proiect muzical intitulat Fever Ray. Albumul va fi lansat la inceputul anului 2009 si se anunta o abordare mult mai intunecata fata de creatiile The Knife. Iar pentru moment ni se da cu lingurita o piesa care intrevede ceva mare si negru, dar frumos.

Arnaud Loumeau

2008-11-08T19:32:00.000+02:00

Din marea familie a lui Lego, Matmos, Space Invaders, Ratatat, Super Mario, Kandinsky, Rubick, Sta etc.

Mai multe aici

Doo Doo Da Da Weekend

2008-11-08T19:23:00.001+02:00

Ultimul album al lui Stereolab "Chemical Cords" emana un sentiment acut de lejeritate a fiintei, starea aia de pace interioara si de impacare cu sinele si cu ceilalti. Reverie curata!

Stereolab - Neon Beanbag

Smart James Pants

2008-11-05T15:55:00.000+02:00

Pe numele lui adevarat James Singleton, James Pants produce piese ce respira la greu (e de bine!) funk, rap, electro, cosmic disco. "Pants" vine probabil de la stilul lui vestimentar, unul voit geek de anii 80. Exemplificare:

Auditie placuta, placuta, placuta, cuta, cuta!

James Pants - We're through

Credit to the Edit - Greg Wilson

2008-11-04T13:18:00.000+02:00

Legenda a electro - funk-ului, Greg Wilson isi aduce aminte de vremurile frumoase ale anilor 80 cand i-a invatat pe englezi cum se danseaza New York style.

"Legend was very much the real deal , whereas The Hacienda wasn’t even at the races at this point – if it wasn’t for New Order’s success, and the money they pumped into the club to keep it afloat (being directors), it would have gone under way before the Rave On days."

Tot interviul plus un mix aici.

Inca mai sper sa-l vedem in iarna asta la Cabaret.

25 feb 1983 - Primul Dj englez care mixeaza live in cadrul unui show al postului national de televiziune:

Climates - Anotimpurile vrajbei lor

2008-11-03T22:11:00.000+02:00

Am fost nerabdator sa vad penultimul film al lui Nuri Bilge Ceylan. Are un stil deosebit in a-si exila personajele intr-o solitudine desavarsita. Asta mi-a placut la Uzak, aici parca calca si mai mult pe acceleratie. Si nu ma refer la actiune. Tacerea apasatoare a iubitilor si cadrele mustind de suspans de-a lungul filmului m-au dus cu gandul la Bruno Dumont si al sau excelent “Twentynine Palms”. Tensiunea extrema ce razbate din fiecare cadru static este tulburatoare. Ceylan o realizeaza prin montaj, jocul temperat, misterios al actorilor si prin calitatile evidente conferite de filmarea in HD. Ceylan nu contempla la problemele cuplului precum o face Francois Ozon, desi si in filmele acestuia se regasesc scene de o violenta cruda, ci umple fiecare moment in doi cu o cantitate considerabila de agresivitate psihica, abia perceptibila, senzatie ce inconforteaza maxim.

La finalul filmului am ramas cu impresia ca regizorul le confera personajelor feminine o aura “diabolica”. Aura asta se materializeaza intr-un “ras” nestavilit si sfidator. Atat Bahar , prietena de care se desparte Isa, cat si Serap, amanta, sunt capabile de explozii neasteptate de ras, treceri subite de la sentimente de tristete udate de lacrimi la unele de bucurie prefacuta, sfidand situatia dramatica si luandu-l in batjocura pe barbatul care “cere”. Primei sa se intoarca la el, celei de-a doua, partide de sex salbatice. Regizorul le incarca cu vina. Vina de a-i face pe barbati sa sufere, sa parcurga sute de kilometri, anotimpuri pentru a le impaca. Pentru ca ele sunt mereu schimbatoare, precum anotimpurile. Este un joc de-a sorecele si pisica. Secventa 1: Bahar plange, Isa se intoarce cu spatele, o aude razand. Secventa 2: Ea priveste spre avionul ce il duce pe Isa inapoi la Istanbul, pe obraz i se prelinge o lacrima de tristete. Te astepti ca in secunda urmatoare sa zambeasca.

Un film extraordinar de bine jucat, filmat (ce imagini!) si simtit.

Viva Chad!

2008-10-18T11:35:00.000+03:00

Chad VanGaalen - Molten Light

Intruziune

2008-09-28T19:06:00.000+03:00

Gerhard Richter - Piramyde, 1966 (SMAK, Muzeul de Arta Contemporana din Gent)

Anvers

2008-09-28T18:56:00.000+03:00

Gent

2008-09-28T18:45:00.000+03:00

In Bruges

2008-09-28T18:31:00.001+03:00

Bruxelles

2008-09-28T18:13:00.001+03:00

Reminder: sambata seara

2008-09-24T11:51:00.000+03:00

Pentru ca ne-a placut atat de mult Mick Wills, Alexander Robotnik si Modelu sambata seara la Cabaret, Zato inca mai zace sub "imperiul simturilor" si da cu supra-search. Rezultatele sunt savuroase. Exemplu: Frank Tavaglione - Tumidanda.

Beaturi la firul ierbii

2008-09-03T18:34:00.000+03:00

In scurta mea sesiune pe plaiurile roditoare ale viitoarei mele mosteniri, am devorat cu lacomie Glass Candy - Beat Box, un castel de bomboane mult mai dulce si introspectiv decat impertinentul castel cu cristale de butic.

Glass Candy - Candy Castle (live)

Glass Candy - Rollin Down the Hills (live)

In drumul spre magazinul universal de unde urmam sa procur paine pe vatra si niste dulciuri rasuflate (nevoia de chimicale ramane inotdeauna sculata, cu atat mai mult intr-un mediu relativ sanatos)am sfidat toate sunetele manelo-lautaresti, construidu-mi cu grija turnul meu de fildes. Care purta numele de Tickley Feather.

Tickley Feather - Fancy Walking

CATS on film

2008-09-03T18:26:00.000+03:00

OK Computers de la Blow Up

2008-08-22T15:23:00.000+03:00

The Bongolian - Outer Bongolia

Baltic Fleet - Baltic Fleet

F Minus by Tony Carrillo

2008-08-15T10:04:00.001+03:00

At Mount Zoomer

2008-07-31T16:29:00.000+03:00

Al doilea album Wolf Parade creste in inima odata cu fiecare ascultare. Practic mie mi se intampla mai mereu asa (sa gasesc valoarea unui album dupa a doua si a treia ascultare), asta e pericolul auditiei cu background de roti de tramvai, masini cu multi cai putere si voci turbulente, un bruiaj atat vizual cat si auditiv. "At Mount Zoomer" are multe piese extraordinare. Cine zice ca l-a ascultat o data si nu i-a placut, il trimit sa mai dea o tura. Poate observa si subtilitatile. Multe si marunte. Cu siguranta unul dintre cele mai bune albume din 2008.

Wolf Parade - Soldier's Grin (live)

Wolf Parade - Language City

E mai mult punk decat electro

2008-07-29T21:11:00.000+03:00

Te parasutezi intr-un timp arhaic, de preferinta industrial, Metropolis ar fi un punct de pornire. Deriva e totala, oamenii se manaca de vii. O voce predica si judeca de la inaltimea portavocilor rotative ce bruiaza si inabusa orice actiune fireasca a omenilor. Din oamenii vii se nasc cei morti. Cu timpul devin oase. Singurele arme naturale in mainile celor putini ramasi. Loviturile de oase asupra testelor fragile umane se succed in ritmuri ametitoare si cu o regularitate ce ar face invidioasa si o masinarie multifunctionala. Ai cules din noroiul contaminat un os pe care tuse fine de sange s-au uscat si te gandesti ca iti trebuie, nu, ai nevoie disperata de o calauza. Oricum sinele de tren sunt la 10 minute de senila din punctul in care te afli si te rogi, atintind ochii in sus, ca in hambarul de langa sa gasesti o drezina. Sus, haul are greuatea unui bolovan imens negru-violet si realizezi ca esti singur. Portavocile amutesc pentru o clipa. Te uiti la cadranul prafuit al ceasului. A ramas in urma. Ora 16:57."Incepe magazin muzical" iti zici. Te proptesti de stalp si casci urechea:

Kids love Disney

2008-07-28T17:02:00.000+03:00

“House. Sometimes we say it’s Disney music; a simple beat and kids love it.”
Be Sharpe, recording duet, DJ International Records

Mark Imperial - J'adore danser (1985)

De astazi, o frustrare in minus

2008-07-23T16:16:00.000+03:00

In 99 n-am putut. Astazi se intampla.

Armeneasca 33

2008-07-20T21:12:00.000+03:00

Pe Armneasca am pasit ultima oara acum 6 ani cand impreuna cu un amic de la facultate am vizitat un amic al amicului care isi traia viata boema intr-o casuta ca din povesti, una absolut minuscula daca e sa luam in considerare suratele ei mai mari care o inclestau din toate partile. Ploua si am gasit ca e de cel mai bun gust si buna cuvinta sa vorbesc cu amicul amicului despre My Dying Bride (niste greuceni). Nu a fost o discutie lunga, ci una destul de scurta dar foarte cuprinzatoare.

Astazi m-am regasit pe aceeasi strada, punandu-ma in situatia jenanta de a-mi da singur palme in cap. Cum naiba ignorasem aceasta strada atatia ani? Trec destul de des prin zona, iar eu de cand ma stiu sunt un bun prieten pietonal al Bucurestilor. Adica pur si simplu fac basici in talpa cand ma dau turist. Asta in zilele acelea. Numite libere. In fine, descindem pe Armeneasca in cautarea numarului 33, unde intelesem eu ca are loc o desfasurare de forte a cerceilor, broselor, gentilor si a tot felul de obiectele-accesorii, toate hand-made, pe scurt "Fancy Pancy". In drum spre, casc gura in dreapta, belesc ochii in stanga, fotografiez in spate, indic cu mana inainte. Ajungem in dreptul unei umile gradini imprejmuite de o casa galbuie misto si una mai putin. Patrundem si realizez subit ca forta de mai devreme din capul meu se desumflase in realitate intr-o mica initiativa timida si "parfumata". Ceea ce nu e de rau. Mai bine putin si de calitate decat mult si anapoda.

In maxim 10 minute luasem la puricat toate cele 5 perimetre in care fetele creatoare de mici placeri isi aranjasera unicele minuni. Am facut ceva vanzare, prietena mea la capitolul brose/cercei, eu la episodul cu paharul de apa (1 lei) si placinta cu visine (2 lei) hand-made (house-made). Ma intreb: apa era de la chiuveta?

O dupa-amiaza placuta in care numele lui Eliade mi-a brazdat sablonist gandurile. Nu a plouat desi imi doream sa intalnesc pe cineva ascultator de My Dying Bride.

RadioLaserHead HDL64E

2008-07-17T16:43:00.000+03:00

Pentru prima oara in istoria omenirii tehnologizate s-a filmat un videoclip cu ajutorul unui laser. Fara camere de filmat si lumini. Si asta au facut-o baietii de la Radiohead cu ajutorul studioului G-Star din West Palm Beach, Florida. Piesa pe care s-a pus laser-ul - "House of Cards". Mecanismul laser high-definition HDL64E a fost folosit in premiera pentru acest videoclip, sau mai potrivit sa-i zicem laserclip. Pe scurt este vorba de 64 de lasere montate pe un turnulet rotativ,care se invarte la diferite viteze de pana la 900 de rotatii pe secunda si intr-un final se creeaza imagini 3D. Ca sa aveti temele complete, cititi aici.

Radiohead - Weird Fishes/Arpeggi Remix

2008-07-17T16:24:00.000+03:00

Cea mai haituitoare piesa de pe "In Rainbows", isi gaseste un mix, pare-se din mintea stralucitoare a lui Johnny Greenwood (vezi si coloana sonora la There Will be Blood)

Three Artists, One Song for Converse

2008-07-11T14:05:00.000+03:00

Santogold, Julian Casablancas de la The Strokes si Pharell au pus de o campanie publicitara pentru aniversarea a 100 de ani de Converse. Campania se numeste Three Artists, One Song, iar piesa "My Drive Thru":

Spre intuneric cu violoncele de efect si vorbe proaste

2008-07-11T11:43:00.000+03:00

Johnny Hollow sunt din Canada si canta o mixtura de muzica electronica si ambientala cu mare infuzie de gotic (adica gothu de topuri nu ala greu si adevarat), pe alocuri cu feel industrial. Unii le zic "Gothic chamber music for the 21 century". Nu le-am ascultat albumul de debut, dar pe "Dirty Hands" se gasesc cateva piese memorabile (pentru doua saptamani) dar si piese foarte proaste, de altfel fapt foarte carcateristic gotic-ului. Avem la fel de bine orchestratii ce iau maul acompaniate de versuri puerile, dar si orchestratii sablon auzite si ras-auzite plus aceleasi versuri proaste. Basca se gaseste si un cover idiot dupa "People are strange" dupa Doors. Ma gandesc ca muzica asta tinteste pustanii care pana acum ceva ani ascultau Evanescence si de curand au realizat ca auditia de muzici obscure este cool.

Lupii

2008-07-09T14:40:00.000+03:00

Thom Yorke s-a simtit ca un lup dupa ce a ascultat piesa "Horse and I" a celor de la Bat for Lashes. Probabil de atat le-a fost nevoie ca sa cante in deschidere la Radiohead.

Bat for Lashes - Horse and I

Cu regretul de a fi intarziat. Roisin

2008-07-07T20:21:00.000+03:00

Roisin a fost speciala. Poate prea speciala pentru publicul nostru, care parca isi verifica gleznele pentru ceea ce urma, adica Nelly. Tousi multi erau acolo pentru Roisin, dar mult mai multi strambau din nas la exaltarile fanilor acestei ciudate colorate. Nu stiu cum se face si se desface (poarta de la romexpo) ca in ultima zi de festival s-au vazut foooarte multi cocalari, dar nu aia care au platit biletul sa o vada pe Nelly, ci unii recognoscibili dupa chip, dupa toala pe care ii simti ca au intrat fraudulos. Asta am observat si anul trecut la Alice Cooper si Marlyn Manson. Probabil pe la un 9-9.30, paznicii de la intrare mai inchid fie un ochi de oboseala, fie pe ambii de la vreun fum de tigara, si uite asa, baietii nostrii cu tricoaiele ude si stranse de buric patrund ca sa imputa branza. Si normal ca te simti stingherit cand, odata Roisin intrata pe scena si nevenindu-ti a crede ce bine suna, cum unii se posteaza in posteriorul tau si nu ca sa te defericeasca de vreun gadget sau token ci ca sa inceapa caterinca. Una de genul: “Auzi ma, ce zici, face asta striptease? (moment in care Roisin se unduia provocator), iar lantul trofic poate incepe. Oamenilor incep sa le sune bine, aia care strambau din nas, acum incep sa-si miste mainile, iar aia care nu-si gaseau miscarile, se iau dupa mine:). Nu stiu cum dar taranii se evaporasera...

Roisin a fost inumana. Pentru ca tot ce a aratat acolo parea rupt dintr-o alta lume. Miscari robotizate combinate cu descatusari haotice pe finalurile pieselor cand chitara, tobele si beaturile se amalgamau delirant. S-a simit o adiere jazzy in tot ce a insemnat Roisin Murphy duminica seara. A fost inumana si pentru ca s-a luat la harta cu backing vocal-urile ei. A dat dar a si luat:)

Roisin a fost suprarealista. De la fiecare costumatie excentrica pe care o purta cel mult doua piese, pana la modul in care isi canta muzica (toate piesele au fost reinterpretate). Palarioara in forma de farfurie cu care si-a acoperit fata la un moment dat m-a dus cu gandul ca…

Roisin might be a queen from outer space. Sosita cu trupetii ei dintr-o galaxie indeparatata, vrand sa ne converteasca la sound-ul lor dihotomic. Cald, inselator si senzual odata cu vocea si interventiile fine ale chitarei, rece si amenintator odata cu sunetele electronice si nebunia sonica care, parca la intersectarea cu un fulger, demonizau intreaga trupa.

Roisin este o regina. Pentru ca se lasa asteptata. O regina extraterestra. Pentru ca a intarziat, cautand un loc de parcare pentru nava ei spatiala.

Imaginea poster al acestui concert ce imi va ramane imprimata pe retina ochiului si pe sadila creierului va fi fara indoiala privirea necontenita a lui Roisin ce tinteste haul cerului. Niste ochi sinceri, dar indecisi, o privire sigura, dar tematoare. Si asta s-a putut vedea pe cele doua ecrane ce au zabovit cateva secunde pline pe chipul ei. Cu siguranata e cu mult mai frumoasa si graitoare in realitate decat surprinsa intr-o sesiune foto.

La Roisin n-am facut fotografii, poate eram si putin cam in spate, poate nici aparatul nu ma ajuta prea mult, poate am vrut sa-mi aduc aminte de ea fara...

La ceilalti m-am mai caznit...

Kraak & Smaak

Stereophonics

Beck - Modern Guilt

2008-07-03T17:26:00.000+03:00

Percutii rigide, linii de bass percutante, sunete eletronice 80iste, glitchuri, backing vocaluri senzuale si impaciuitoare, voce soptite si filtrate, ruperi de ritm, desfatari si finaluri bruste. Cam asta ofera ultimul Beck: un drum presarat cu momente catchy de vara (Gamma Ray), campari la poalele unui munte sfant si discutii existentialiste sub imperiul paranoiei (Chemtrails), clipe de pace haituite de pacatele trecutului (Walls, alaturi de Cat Power), secvente de panica transcedentala (Replica), si calea predestinata catre un dead end inexact/posibil (in lava Volcano-ului). Punctele de referinta sunt Chemtrails, Walls si Replica. Un album scurt (cam 32 de minute) si la obiect.

P.S: Oare Vulcanul din finalul albumului are legatura cu povestea debila pe care scientologii o inghit cum ca sufletele extraterestrilor pe care Xenu i-a aruncat in vulcani si i-a omorat cu ajutorul unor bombe cu hidrogen, sunt nemuritoare si se reincarneaza in oameni?

Mai multe despre Beck si scientologia aici

Beck - Chemtrails (doar audio)

Beck - Replica aici

Subject: Bone

2008-06-30T22:48:00.000+03:00

"My style is all about taking chances. I’ve never been one to be safe. Safe is for people who don’t have confidence in their skills, or people who actually lack skill. (Taking risks) can have two effects: You can scare the shit out of (the crowd) and they’ll think that you’re horrible, or they’ll love you. If I can do the tricks and the beat is still on ... that moves the standard up. No one will see it, but the next time they go hear someone who just does a straight beat-match on every mix ... they’re gonna be thinkin’, ‘Why aren’t I as excited as I was when I listened to Bone?’ I put emotion into them – it’s not just a kick drum, drum rolls and effects. You can’t put funk into something that doesn’t have funk. If I take two mediocre records ... and put effects on top of that and push some button, that’s just too many condiments on the hot dog. You’re just dressing up the bare essence, which wasn’t that good to begin with. You’ve gotta have funk at the core – you have to."

"It's important to me as I feel the need to constantly progress skill-wise and I feel my 3 deck sets are truly unique. Many DJs have 3 decks in front of them but how often do they actually have 3 records playing at once (with the levels up)? I feel very natural with 3."

Dj Bone, modest ca intotdeauna:)
Pe site-ul www.dj-bone.com inca mai exista data de 9 august rezervata pentru Romania cu mentiunea TBC. Avand in vedere ca Romanian Electronic Festival are putini sorti de izbanda, ce sanse ar mai fi sa-l vedem in alta parte pe la noi...ma poarta gandul la un Sunwaves...

Pana la lansarea celui mai mic zvon, descarcati ultimul mix din seria Attack 26.06.2008 din care sesizam ca Bone a mai dat o tura binevenita pe la magazinul de viniluri si si-a mai improspatat colectia aici sau ascultati-l direct acolo.

7 cantece norocoase

2008-06-27T13:59:00.000+03:00

pentru urechea mea. misiunea de la zombie6 suna cam asa:

"List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your spring. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to.”

Eu ma execut:

Iliketrains - We all fall down aici(depresie capitolul 1)

Devastations - Oh me, oh my aici (depresie capitolul 2)

Portishead - The Rip aici (depresie capitolul genial)

Sebastien Tellier - L'amour et la violence aici (nostalgie cu putina violenta)

Jumbling Towers - Pure Jew aici (zbenguiala moderata cu un dram de nostalgie)

The Presets - A new sky aici (speranta cu atitudine)

My Dying Bride - Heroin chic aici (durut fix in cot de viata)

Si dau mai departe la: alexunu, traian, gluon symmetry, memories box, cyberculture, fish talks, textier

Ia mai relaxati-va un pic! Prea sunteti crispati!

2008-06-27T11:20:00.000+03:00

Peter Bjorn and John - The Chills

Aviva intra pe piata de recrutare infantila

2008-06-25T15:45:00.000+03:00

Afis aflat in vecinatatea hotelului Novotel. Chiar vizavi. Din acest demers foarte complex si realizat cu cea mai mare finete si daruire pentru viitorul copiilor nostri (atat layout cat si concept, nu mai zic de alegerea fontului), sunt obligat sa infirip urmatoarele scenarii:

1. Mai multi reprezentanti de top Aviva din cadrul Aviva USA Corporation sunt de asemenea si membrii NAMBLA.

2. Acesti reprezentanti de top Aviva USA Corporation incheie un contract pe sest cu Aviva Romania (cu mentiunea ca totul va fi platit de NAMBLA). Se face un site si se printeaza niste A4.

3. NAMBLA nu detine niste bugete uriase. De aici si A4. Trimite pe plaiurile mioritice un palc de reprezentanti ai reprezentantilor de top Aviva pentru a marca teritoriul. Se cazeaza la Novotel (pentru asta se exista bani) si ies la o mica plimbare torida de pranz (ora la care tancii abia scapati de ora de biologie zburda nestingheriti in pantalonii lor scurti cu model), astfel incat transpiratia sa se interpreteze venind numai, v-ati prins, de la caldura.

4. In peripluurile lor cognitive, reprezentantii reprezentantilor de top Aviva nu se sfiiesc sa faca si munca de voluntariat: lipesc niste A4 (ca cea din imaginea originala de sus). Ei se gandesc ca aceasta actiune le va furniza niste rezultate. Cat de curand. Caci in acest caz nu trebuie asteptata pensionarea.

5. Indubitabil, Trey Parker si Matt Stone aka South Park, vor afla de aceasta actiune marsava trans-oceanica si globalizanta a tandemului Aviva/NAMBLA chiar de pe acest blog si vor lua atitudine in sezonul 13. Episodul va fi al 8-lea (strategic difuzat in preajma Craciunului ca asa se amuza ei sa sperie familiile unite americane (sau americane unite) si se va numi "From Oxford with lot of love". maximul de audienta in seara difuzarii episodului va fi de 40% pe teritoriul american.

6. NAMBLA isi va suspenda activitatea in urma protestelor si manifestatiilor (care se vor dovedi foarte sangeroase) si vor transforma New York-ul intr-un iad. Aviva nu isi va reveni prea curand din soc.

7. Mihaela Radulescu nu-l va intalni niciodata pe Orhan Pamuk. Pentru ce?

Interpretare (multam Zato):

Don't pay anything for AAOLEU

2008-06-23T15:20:00.000+03:00

Aaoleu-urile mele ar fi, luate in mod aleatoriu 1) Te iei cu mainile de cap, 2) iti scapa o injuratura sau 3) iti lipesti palma de ceafa nesimtitului, 1) cand jonglezi cu masina printre cratere sau pe jos printre mega-chivecele din lemn sanatos si scump, 2) cand vezi chipul nesimit si impacat cu viata al vanzatoarei (de la Nic, precizez) sau 3) care planteaza un aranjament de hartie sau coji inmuiate in saliva pe caldaramul fierbinte(dai palma numa daca ai 45 la brand da? ca altfel te numesti idealist).

Aaoleuri din acestea dar si mai acute si la obiect sunt analizate prin prisma desenelor si textelor (preponderent in engleza) din revista lunara Aaoleu. ICR-ul finanteaza, vreo 20 de artisti deseneaza si scriu, iar marea parte din cele 1000 de exemplare editate fug in afara tarii. Ca sa puneti mana pe un exemplar (care e gratuit), intrati la Carturesti (si banuiesc nu numai)si aruncati cu privirea in stanga in locul unde se aduna pliante pentru evenimente culturale. Acolo s-ar putea sa existe. Daca nu, alternativa www. Dar asa n-aveti cum mirosi hartia!

Watching Silhouette - Sounds Worth Living 1

2008-06-18T16:23:00.001+03:00

Nu sunt dj, nici n-am de gand. E pur si simplu pasiune. Pentru muzica veche, noua, consider eu buna. In zona de electronica, nu cred ca o sa auziti altceva decat house si techno. Chicago si Detroit.

Setul aici.

Playlist:

1. ? - layers
2.Inner Soul - Pressure
3.Adam Marshall - Illuminator
4.Two Man on Wax - Get You Some More
5.John Thomas - My Destiny
6.Blake Baxter - Vision of Truth
7.Suburban Knight - My Favourite Walkman
8.System 7 & Derrick May - Altitude
9.Frankie Bones - Bump Your Head
10. ? - Feel the heat
11.Suburban Knight - Man Man
12.Recyver Dogs - Jack
13.Johaness Volk - Synergetik
14.Cisco Ferreira - Why (Don'y You Answer)
15.Glenn Underground - C.V.O. Trance
16.Boo Williams & Demarkus Lewis - Keys to the City
17.Fabrice Lig - From Start to End
18.Chez Damier feat. Leroy Burgess - Somebody Else
19.Andrea Parker feat. Dj Godfather - Bounce that Ass
20.Placid Angels - Aquatic
21.Black Devil - No regrets

Milton Wright - Space groove cu laser la final

2008-06-18T14:25:00.000+03:00

Inca un clasic de mai bine de 30 de ani care trebuie gustat sub caldura asternuturilor cu iubita, inchipuindu-ti ca esti pe o nava moog dand o raita prin spatiu. Binomul lasermoog-gemetele femeii de pe la finalul piesei(accentueaza potenta barbatului),proiectat in tandem este genial in desuetitudinea/naivitatea lui.

Club 106 by Alexandru Ciubotariu

2008-06-18T13:47:00.000+03:00

Cartulia editata de Corint arata foarte bine, e pe lung pentru a intra pe o pagina un strip de trei chenare. Povestile sunt desprinse din sesiunile relaxate de ping pong pe care autorul si amicii lui le-au bifat de-a lungul timpului. Poantele sunt deseori infantile (poate si pentru ca BD-ul este destinat copiilor) si cateodata absurde si neintelese, "inside jokes" precum le denumeste autorul. Altfel, desenele au personalitate. Simt nevoia sa-l mai vizitez pe acest "Ciubi". Pentru asta exista un blog. Mai jos niste exemple haioase:

Multidimensional Management

2008-06-11T19:40:00.000+03:00

Si ca sound, si ca surse. MGMT (adica Management) sunt urmatorul lucru mare. Si chiar ma mira cum baietii astia (ajutati de producatorul lui Flaming Lips), avand la dispozitie aceleasi surse de inspiratie (adica anii cu formele perfecte 60-70-80) ca si cele 864 de trupe lansate in ultimii opt ani, sa creeze si sa transmita un feeling atat de viu si onest. Ma mira deoarece cu greu mai gasesti ceva bun in tot balastul asta auditiv care ne inconjoara.

Primul album al MGMT se numeste Oracular Spectacular. Adica: Rolling Stones, space rock, New Order, o leaca de disco si surpriza: Guns n' Roses! Pe "Pieces of What" se regasesc chitara rece, pianul, dar mai ales inflexiunile vocale trademark ale lui Axl Rose.

Muzica lor nu te loveste, nu te ia pe sus, nu face un stadion sa lesine, dar armoniile subtile, hipnotice te abandoneaza pe un culoar unic. Mergi inainte cu incredere, fara sa tipi, fara sa te agiti, cu ochii inchisi si un zambet discret pe buze. Unul mai degraba nostalgic.

MGMT - Electric Feel (nu este videoclipul oficial)

Acum fug la...

2008-06-05T21:40:00.000+03:00

Goldfrapp - Happiness

Kraak & Smaak - Squezze Me