Unde-mi petrec summit-ul?

Procrastination

provine din latinescul procrastinatus.

sau mai pe romaneste, taraganeala care ulterior duce la cea mai neproductiva manifestare a vointei umane: a freca menta/a taia frunze la caini/a o arde aiurea.

Cateva exemple de la Johnny Kelly:

DJ Bone pe 26 iulie in Romania

Dj Bone a ramas printre putinii dji care pun muzica din suflet, pastrand spiritul orasului Detroit inca viu. Este portdrapelul undergroundului in materie de techno, iar seturile lui constau in proportie de 60% numai din piese clasice ale genului.

Eu chiar cred ceea ce scrie in linkul de mai jos:

confirmare

Inseamna ca ar cadea in ultima zi de ROMANIAN ELECTRONIC FESTIVAL 2008, asta in cazul in care datele festivalului raman aceleasi.

Unde mergem sambata seara?

Sambata seara in Bucuresti se va produce o canibalizare pe scena de muzica electronica. La Martin avem Thomas Schumacher, la Session revine antrenantul Pascal FEOS, dar....nimic nu se compara cu MASTIKSOUL. Locatia chiar nu mai are nicio importanta: Krystal.


Mastiksoul e al doilea dj de house (adevarat, adica din Chicago) care vine la noi in Romania, dupa Sneak anul trecut. Tatal lor, Frankie Knuckels, care ne-a onorat acum ceva ani tot in sus numitul Krystal, nu se pune, avand in vedere ca prestatiile lui din ultimii (multi) ani au luat o turnura comerciala, deci si-a pierdut savoarea(e un fel de Kevin Saunderson pentru Detroit).



Pe la minutul 4 al filmuletului, se arunca in aer House of Pain - Jump Around.

Mastiksoul face echipa buna cu Sneak, nu numai la capitolul mutre de infractori portoricani.



Doamne fereste sa auda lantarii bambooisti de ei!

Dragoste, ura si blues: Black Snake Moan

Mississippi, USA: Rae (Christina Ricci),o nimfomana fara leac, intra in fibrilatii ori de cate ori ii iese in cale un barbat. Asta pentru ca prietenul ei a plecat la razboi, desi ea il implorase sa nu. Isi face toate poftele, experimenteaza, consuma. Sex, droguri, dar si pumni. Pana incape pe mainile lui Lazarus (Samuel L. Jackson). Am zis "pe mainile". Care este un soi de fanatic religios.

Lazarus o upgradeaza pe saraca fata cu un lant ruginit de toata frumusetea ce are menirea sa ii infraneze poftele. Lui Lazarus i-a fugit femeia. Cu al sau frate. Pe langa iubiri neimplinite si lanturi ruginite, Lazarus mai are o predispozitie. Pentru muzica. Mai precis, blues. Prin care se redescopera.

Fimul incepe bine, continua bine, dar se urca intr-un tractor, o ia pe aratura si se opreste fix in scoala cu profil moralist. De unde nu mai reuseste sa scape.

Totusi, in tumultul flacarilor provocat de arderea manualelor pedagogice, pe geamul lateral reusesc sa se scape urmatorii:

1.Samuel L. Jackson - voi spune eu "fucking" pentru el (vezi filmuletul)

2.Christina Ricci - Very very hot

3.O bucata piesa blues (ceea ce ramane cu adevarat din acest film):

Portishead - Silence

Daca ai ales sa experimentezi sunetele apasatoare din There Will be Blood laolalta cu necunoscutii dintr-o sala de cinema, acum iti propun o altfel de depresie, mai intimista: o seara dupa o zi plina de insuccese, ghemuit in coltul camerei, sorbind timid dintr-un pahar de vin.

Problematizezi asupra vietii. Te simti pedepsit. Dupa toate calculele pe care le mesteci in minte, iti iese ca vina tot a lor a fost.

Vrei sa strigi dupa ajutor, dar iti dai seama ca vei parea slab. Esti manios, dar totusi musca care iti da tarcoale si te murdareste cu labutele ei lipicioase, iti devine cel mai bun prieten. Evident ca nu crezi ca ti se intampla asta, cu siguranta visezi.

Doar horoscopul iti zicea dimineata ca vei trai o zi plina de senin...

Concert Quantic Soul Orchestra amanat

Azi eram pregatit pentru o infuzie de funk, jazz si soul. Dar m-a lovit stirea dintr-un comunicat care culmea dateaza din 13 martie cum ca trupa nu mai canta la Bucuresti. Eu pe unde naiba am hoinarit de n-am stiut? Cu tristete ma gandesc ca perfuziile o sa mai intarzie ceva. Un mare pacat.

Ma linistesc rapid gandindu-ma la asul pe care il voi scoate din maneca saptamana viitoare!

There Will be Blood

Pur si simplu devastator.

Se pare ca la oscarurile din anul asta au vrut ca tema principala: dumnezeu si manifestarile lui. Anton din NCFOLM joaca un dumnezeu haotic si nebun in timp ce Daniel(Daniel Day Lewis) este un dumnezeu ambitios ulterior nebun. There will be blood fata de competitorul sau este mai uman/inuman, mai psihotic si nedoritor de cool.

Muzica lui Johnny Greenwood (Radiohead) se cuibareste imediat in suflet: obsedanta , tenebroasa si imbucurator de depresiva.

Daca dam crezare zvonurilor ca Daniel Day Lewis nu ar vrea sa moara jucand in filme, am eu o propunere: sa recidiveze in profesor incomod de istoria formarii americii. Cu enciclopedia Scorsese si experienta din filmul asta la activ, are material suficient pentru un an scolar pentru micii teroristi americani. Ca veni vorba de Scorsese, cred ca isi roade unghiile ca nu s-a bucurat el de proiectul asta.

Minimalismul isi baga si aici coada cu un final, cum altfel, decat brusc. Ceea ce aici functioneaza printr-o replica sugestiva pentru personaj:

“Am terminat”.

No Country for Old Men. Destinul raului:nemuritor

Pelicula fratilor Coen este si cea mai plina de subtilitate si de mesaj dintre toate filmele lor, dar si cea mai lipsita de marca lor atotprezenta: umorul negru. Ceea ce nu inseamna ca acesta nu exista. Exista dar este mult mai bine dozat , nu vine in valuri ca in celelalte opere demente ale acestor jew brothers.

Filmul este remarcabil cladit, avand abilitatea de a deconstrui reteta filmului de suspans clasic si mai ales a unei povesti simple pentru copii , gen Scufita Rosie (introducere, cuprins, incheiere). Filmul nu are nici inceput si nici final. O mare parte din actiunile povestii se desfasoara in afara razei camerei de filmat, in spatele usilor, a privilor noastre. Intentia artistica functioneaza de minune pentru ca Coenii aleg foarte bine sa dozeze kilogramul de violenta naturalista pe care ne-o impartasesc cu cea mai mare darnicie si acea violenta ascunsa, pe care doar o intuim, prin mici gesturi: superba cat si atroce miscarea lui Anton (Javier Bardem genial in rolul ucigasului psihopat cu principii) de a-si verifica ghetele patate de sange la iesirea din casa sotiei lui Moss. Inainte de a-si vedea sfarsitul, femeia reuseste sa-l invinga la nivel ideatic pe Anton, realizand ceea ce nimeni altcineva nu reusise pana atunci: sa nu intre in jocul lui, cel al unui dumnezeu care hotaraste cine moare si cine nu. Sa nu trecem cu vederea ca este o femeie. Deposedat de aceasta putere divina, Anton devine la randul lui un cetatean obisnuit in mainile nemiloase ale sortii. El este omorat, nu fizic, ci ca entitate care si-a pierdut rostul existential.

Filmul este o reflectie subtila la violenta prezenta in societatea omeneasca si la influenta nefasata a televiziunii asupra ei ( si asta intr-un film a carui actiune se petrece prin anii 80 cand fenomenul media nu explodaze la modul can-canist). Ideea este reliefata prin legatura evidenta dintre monologul de la inceput in care voice off-ul povesteste nostalgic despre vremurile de mult apuse in care serifii nu aveau nevoie de compania armelor si reflectarea siluetelor lui Anton si a lui Moss pe ecranul gri a televizoarele din camerele de hotel; nici mai mult nici mai piutin ei sunt niste produse alienate ale societatii de consum. 4.5/5

varste

azi am implinit 26 de ani. din cati?