Aseara Garnier Live Fratelli

"basini tehno-jazzistice"

"oricum totul e techno"

"pe undeva e interesant"

"pe unde?"

"de ce esti rau?"

"da ce , el nu e?"

"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"

"istorie frate"

"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"

Ce vor citi copiii maine

Roy, baiatul toxic

Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.

Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!

Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.

Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.

O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.

Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.

La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.

Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?

Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.

Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".

In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…

Ce citeau copiii ieri

In vara lui 89 (-90-91?), da stiu, idealul in haos, am dat gata daca nu toata, atunci o parte din volumul de scurte proze nastrusnice care-l au in centru pe "labilul" Morcoveata, acest Nica a lui Stefan a Petrei francofon mai putin inspirat.

Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.

Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!

Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.

MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.

La inceput, treaba merge struna.

Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.

Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!

- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.

Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.

- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!

O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.

Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.


Final deschis, jubilant!

Sentiment cosmic

"Mai avea o teorie pe care n-o comunica nimanui, desi tare mai vroia uneori s-o faca: se gandea ca muzica e data oamenilor drept compensatie pentru viata lor tragic de scurta. Credea ca, atunci cand omul asculta muzica si se cufunda in ea, el trece intr-un timp cosmic, este inclus intr-o miscare infinita si, prin contact cu vesnicia, viata lui se prelungeste probabil cu decenii, secole sau mai mult, si nu se prelungeste liniar, ci intr-o dimensiune a carei natura nu a fost inca descoperita. Si probabil ca nu va fi descoperita niciodata."

Cinghiz Aitmatov - Stigmatul Casandrei

Armeneasca 33

Pe Armneasca am pasit ultima oara acum 6 ani cand impreuna cu un amic de la facultate am vizitat un amic al amicului care isi traia viata boema intr-o casuta ca din povesti, una absolut minuscula daca e sa luam in considerare suratele ei mai mari care o inclestau din toate partile. Ploua si am gasit ca e de cel mai bun gust si buna cuvinta sa vorbesc cu amicul amicului despre My Dying Bride (niste greuceni). Nu a fost o discutie lunga, ci una destul de scurta dar foarte cuprinzatoare.

Astazi m-am regasit pe aceeasi strada, punandu-ma in situatia jenanta de a-mi da singur palme in cap. Cum naiba ignorasem aceasta strada atatia ani? Trec destul de des prin zona, iar eu de cand ma stiu sunt un bun prieten pietonal al Bucurestilor. Adica pur si simplu fac basici in talpa cand ma dau turist. Asta in zilele acelea. Numite libere. In fine, descindem pe Armeneasca in cautarea numarului 33, unde intelesem eu ca are loc o desfasurare de forte a cerceilor, broselor, gentilor si a tot felul de obiectele-accesorii, toate hand-made, pe scurt "Fancy Pancy". In drum spre, casc gura in dreapta, belesc ochii in stanga, fotografiez in spate, indic cu mana inainte. Ajungem in dreptul unei umile gradini imprejmuite de o casa galbuie misto si una mai putin. Patrundem si realizez subit ca forta de mai devreme din capul meu se desumflase in realitate intr-o mica initiativa timida si "parfumata". Ceea ce nu e de rau. Mai bine putin si de calitate decat mult si anapoda.

In maxim 10 minute luasem la puricat toate cele 5 perimetre in care fetele creatoare de mici placeri isi aranjasera unicele minuni. Am facut ceva vanzare, prietena mea la capitolul brose/cercei, eu la episodul cu paharul de apa (1 lei) si placinta cu visine (2 lei) hand-made (house-made). Ma intreb: apa era de la chiuveta?

O dupa-amiaza placuta in care numele lui Eliade mi-a brazdat sablonist gandurile. Nu a plouat desi imi doream sa intalnesc pe cineva ascultator de My Dying Bride.

Eseu despre Orbire

Romanul “Eseu despre orbire” al portughezului Jose Saramago, castigator de Nobel, are parte de o ecranizare in regia lui Fernando Meirelles, responsabilul cu fascinantul si sanglantul Cidade de Deus. “Blindness”, caci asa se numeste filmul, va deschide editia din acest an al Festivalului de la Cannes, iar muritorii de rand care nu-si permit pantofi de covorul rosu il vor vedea de abia in toamna. Filmul va fi populat de Julianne Moore, al carei personaj va fi singura vazatoare dintr-un grup de orbi exilat intr-o fosta casa de nebuni, de Mark Ruffalo (probabil cel mai decent si bun actor de la Hollywood) si de ariciul de femei, Gael Garcia Bernal. Ultimii doi evident orbi. Ma intreb acuma daca Bernal poate sa joace fara lentilele de ochi? Sau aia sunt naturali…?

Trailerul filmului aici.

Care ma cam ingrijoreaza, caci pare desprins din seria filmelor apocaliptice “de substanta” unde normal trebuie insistat pe televizoare cu emisiile moarte iar povestea trebuie tratata la modul universal, avem si mexicani, brazilieni, japonezi, afro-americani, ca deh, trebuie sa se justifice cumva co-productia. Mi-e teama sa nu fie doar un produs bine slefuit si stilizat precum Children of Men.

Va servesc niste fragmente din roman:

“Constiinta morala, pe care atatia nesabuiti au insultat-o si chiar mai multi au renegat-o, e ceva care exista si a existat dintotdeauna, n-a fost o inventia a filosofilor din Cuaternar, cand sufletul era un proiect confuz. Cu trecerea timpului, plus activitatile convietuirii si schimburile genetice, am sfarsit punand constiinta in culoarea sangelui si in sarea lacrimilor, si, de parca n-ar fi fost de ajuns, am facut din ochi o oglinda intoarsa inauntru, cu rezultatul, de multe ori, ca ei dezvaluie fara retinere ceea ce incercam sa negam cu gura. Se mai adauga la aceasta situatie, care e generala, circumstanta particulara ca, in spiritele simple, remuscarea provocata de facerea de rau se contopeste adesea cu spaime ancestrale de tot soiul, drept care pedeapsa raufacatorului ajunge sa fie, fara par sau piatra, de doua ori cea meritata.”

“Dupa ce au ingropat doua trupuri, s-au ivit in sfarsit, venind din salon, trei barbati dispusi sa-i ajute, n-ar fi facut-o, probabil, daca li s-ar fi spus ca e noapte. Chiar fiind omul orb, trebuie sa recunoastem ca, din punct de vedere psihologic, exista o mare diferenta intre a sapa morminte pe lumina zilei si dupa ce dispare soarele.”

“Evident, multi orbi sunt calcati in picioare, imbranciti, pocniti, este efectul panicii, un efect natural, putem spune, asa e natura animala, cea vegetala s-ar comporta la fel daca n-ar fi toate acele radacini care o prind de pamant, si ce frumos ar fi sa vedem copacii din crang fugind de incendiu.”

Anomalii

1. Mare mi-a fost minunea sa descopar la finalul rasfoirii noului ziar de metrou Ring un citat, perceput de mine ca o mea culpa a redactiei, plasat fix langa logoul ziarului pe prima pagina: “Cel mai mult ma tem de tendinta noastra de normalizare a anormalitatii. Ne-am invatat cu raul, gasim foarte usor scuze – Octavian Paler”. Si asta dupa ce ochii mei au fost violentati de urmatoarele titluri: “Gata cu fotbalul, capitane? Da Chivu fotbalul pe cantat?” in care se relateaza tentativa lui Chivu de a canta la propria-i nunta, “Andreea Spatar este asaltata pe mobil cu mesaje erotice”, “Elena Udrea nu si-a facut timp pentru post”. Daca tot a pus Paler diagnosticul, de ce sa nu ne mai balacim inca putin in mlastina resemnarii?

2. Cum sa respecti opiniile lui Andrej Zulawski in urma unor afirmatii de genul ”De-asta m-a şi deranjat „4, 3, 2“: e neplăcut, nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănînc mîncare proastă sau să vorbesc cu proşti. Nu pot vedea diferenţa dintre cel mai prost film hollywoodian şi filmele astea, „de artă“. Viaţa e prea scurtă pentru aşa ceva.” Si in plus persifleaza in mod grosolan debutul lui David Cronenberg. Poate ca Zulawski a uitat ca filmele cele mai bune, cele de substanta sunt alea neplacute. Poate Zulawski a uitat ca a fost la un moment dat contemporan cu filmele (si nu cu ei) unor Tarkovsky, Wajda care erau niste “neplacuti”. Si poate Zulawski nu stie, sau e prea ingamfat sa admita, ca acum Cronenberg e unul dintre cei mai mari regizori, in timp ce el a realizat doar un film notabil, “Possession”.