Ce citeau copiii ieri

In vara lui 89 (-90-91?), da stiu, idealul in haos, am dat gata daca nu toata, atunci o parte din volumul de scurte proze nastrusnice care-l au in centru pe "labilul" Morcoveata, acest Nica a lui Stefan a Petrei francofon mai putin inspirat.

Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.

Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!

Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.

MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.

La inceput, treaba merge struna.

Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.

Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!

- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.

Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.

- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!

O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.

Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.


Final deschis, jubilant!