21.03.2008

No Country for Old Men. Destinul raului:nemuritor


Pelicula fratilor Coen este si cea mai plina de subtilitate si de mesaj dintre toate filmele lor, dar si cea mai lipsita de marca lor atotprezenta: umorul negru. Ceea ce nu inseamna ca acesta nu exista. Exista dar este mult mai bine dozat , nu vine in valuri ca in celelalte opere demente ale acestor jew brothers.

Filmul este remarcabil cladit, avand abilitatea de a deconstrui reteta filmului de suspans clasic si mai ales a unei povesti simple pentru copii , gen Scufita Rosie (introducere, cuprins, incheiere). Filmul nu are nici inceput si nici final. O mare parte din actiunile povestii se desfasoara in afara razei camerei de filmat, in spatele usilor, a privilor noastre. Intentia artistica functioneaza de minune pentru ca Coenii aleg foarte bine sa dozeze kilogramul de violenta naturalista pe care ne-o impartasesc cu cea mai mare darnicie si acea violenta ascunsa, pe care doar o intuim, prin mici gesturi: superba cat si atroce miscarea lui Anton (Javier Bardem genial in rolul ucigasului psihopat cu principii) de a-si verifica ghetele patate de sange la iesirea din casa sotiei lui Moss. Inainte de a-si vedea sfarsitul, femeia reuseste sa-l invinga la nivel ideatic pe Anton, realizand ceea ce nimeni altcineva nu reusise pana atunci: sa nu intre in jocul lui, cel al unui dumnezeu care hotaraste cine moare si cine nu. Sa nu trecem cu vederea ca este o femeie. Deposedat de aceasta putere divina, Anton devine la randul lui un cetatean obisnuit in mainile nemiloase ale sortii. El este omorat, nu fizic, ci ca entitate care si-a pierdut rostul existential.

Filmul este o reflectie subtila la violenta prezenta in societatea omeneasca si la influenta nefasata a televiziunii asupra ei ( si asta intr-un film a carui actiune se petrece prin anii 80 cand fenomenul media nu explodaze la modul can-canist). Ideea este reliefata prin legatura evidenta dintre monologul de la inceput in care voice off-ul povesteste nostalgic despre vremurile de mult apuse in care serifii nu aveau nevoie de compania armelor si reflectarea siluetelor lui Anton si a lui Moss pe ecranul gri a televizoarele din camerele de hotel; nici mai mult nici mai piutin ei sunt niste produse alienate ale societatii de consum. 4.5/5

5 comentarii:

kozmo spunea...

sa te pisi pe el de film

Watching Silhouette spunea...

un comentariu mai inteligent nici ca se putea...cred k ti se trage de pe forumuri

Anonim spunea...

am si eu un prieten care are o freza la fel ca javier bardem

Anonim spunea...

i ate your money, friend-o

Karolina spunea...

dragul meu kozmo, la un review asa frumos ce vrei sa demonstrezi cu commentul tau lipsit de argumente si de politete, diplomatie samd? Ca ai ramas copilas micutule? :)