07.02.2009

Regina Olga



Joi seara am fost partasul uneia dintre cele mai nobile prestatii actoricesti din ultimul deceniu. Olga Tudorache o joaca pe Regina-Mama de mai bine de 10 ani si sunt sigur ca, odata cu fiecare reprezentatie, rolul ei devine mai consistent, mai real, mai viu. Banuiesc ca in 1997 si la inceputul anilor 2000 isi juca rolul perfect, dar cred ca acum il traieste, si-a insusit atat de bine personalitatea zgripturoaicei mame, incat pe mine m-a lasat masca concretetea si naturaletea jocului ei. M-am gandit ca personajul asta e rodul anilor de repetitie si de perfectionare, de rumegat fiecare replica. De –a lungul timpului, un actor mare, dornic sa se perfectioneze, gaseste noi valente unei replici sau unui moment si impreuna cu regizorul, impun sensuri si miscari noi. Sunt foarte curios cum arata piesa asta la debut. Sunt convins ca nu ca acuma.

Finalul tragic, acompaniat de cea mai celebra bucata din simfonia a V-a a lui Mahler construieste o arcada ce il leaga de finalul coplesitor din filmul lui Visconti, Moarte la Venetia. Este un rapel foarte inspirat si justificat. In Moarte la Venetia, compozitorul Gustav moare pe plaja (pe un sezlong) cazand victima holerei. La fel ca si compozitorul, fiul Alfredo (interpretat de Marius Bodochi) moare pe un pat (care e mai degraba sezlong ), indurerat de repulsia categorica a mamei. In film, Gustav ajunge sa isi idolatrizeaze modelul, un adolescent angelic , dar nu primeste nimic in schimb, nici iubire, nici inspiratie, nici recapatarea tineretii ci doar suferinta si durere. Asa si Alfredo, care se intoarce la casa mamei pentru a-si gasi aici alinarea de care are atata nevoie. Este inlaturat psihic la orice incercare de a se apropia si de a intra in gratiile Reginei. Desi compozitorul moare din cauza bolii, si el dar si Alfredo mor de dragoste neimpartasita.

O miscare inteligenta: pentru a-i trage de urechi pe spectatorii a caror telefoane suna in timpul piesei, realizatorii s-au gandit sa-i faca de ras in direct, asa ca sa se umple obrajii de roseata. Pe timpul piesei ce a durat 3 ore, telefoabele au zbarnait de vreo cinci ori. De doua ori, Marius Bodochi s-a ocupat cu educarea publicului chiar in mijlocul piesei, evident daca textul ii permitea. Suna un telefon in sala. Chiar intr-un moment in care Regina –Mama si Alfredo traveseaza un moment de tacere. Bodochi intervine: “Mama, iar au lasat astia geamurile deschise, ca sa auzim ca au ei mobile!”. Genial!

6 comentarii:

cristinutza spunea...

ha ha ha chiar ca se ocupa de educarea lor de cate ori poate :D de fiecare data cu alte replici
alta data se auzea ca sonerie a telefonului melodia "Fur Elise" si a zis i-auzi mama "Fur Elise" vecinii iar au dat radioul tare

PS: inseamna ca am fost in aceeasi seara la spectacol, a mai sunat un telefon si l-am vazut ca murea sa zica ceva dar nu i-a permis momentul, ah ce ghinion, se luminase tot la gandul ca poate sa mai serveasca o portie de ironie

si ai dreptate la fiecare reprezentatie e altfel pentru ca apar momente unice neplanificate si atunci sa-i vezi pe amandoi cum improvizeaza si cum reusesc sa dea impresia ca asa ar trebui sa fie, juri ca momentul e cu minutiozitate regizat; sunt atat de naturali totul vine atat de firesc

Watching Silhouette spunea...

foarte interesant ce imi spui tu aici! imi fulgera mintea ca la urmatoarea reprezentaie sa-mi sune expre telefonul a heavy metal sa vad cum reachtioneaza bodochi:)

si numai eu o sa stiu ca nu sunt un taran nesimtit, ci doar unul care urmareste testarea prezentei de spirit a actorilor!:)

pervers de-a binelea!:)

cristinutza spunea...

sa-mi spui cand faci experimentul ca vreau sa-l vad si eu :D
ce zici de saptamana viitoare? ;)

Watching Silhouette spunea...

o sa-mi consult agenda incarcata si te anunt:)

cristinutza spunea...

ha ha
oricum voi fi in sala asa ca daca se intampla voi sti ca ai fost tu ;)

Zato spunea...

Why don't you get a room? Soundproofed & no phones allowed, of course. :))