Where the wild things are, not

Drama baiatului din Where the wild things are este tare subtire. Probabil marturie a structurii ultra sensibilizate a generatiei de tanci rasfatati faux-instrospectivi, care sunt scutiti de practicile punitive ale parintilor, practici atat de blamate. Sper sa nu gresesc ordinea cronologica a primei parti a filmului: Max se joaca singur, isi face un iglu pe care prietenii surorii il distrug, dar dintr-un impuls ludic, nu de razbunare sau altceva, ii povesteste mamei povesti scurte dar cu mult talc iar mama asculta cu placere, cand bum, intr-o seara baiatul o ia razna, tipa si incepe sa "verifice" stabilitatea mesei din bucatarie. Urmeaza o zdruncinatura aplicata de mama (doar atat, ca sa nu alienem copii) si ferice cel traumatizat, Max fuge de acasa, incaleca o barca cu care traverseaza un rau si se adaposteste in pustie. Toate astea se petrec fix in 15 minute (din nou poate gresesc, nu am cum sa verific, filmul l-am sters). In pustie (padure, desert, padure) cunoaste o natie de monstruleti simpatici si schizoizi, debusolati si foarte paranoici (cum spunea cineva , care nu si-au mai administrat medicatia de ceva vreme). Il recunosc pe Max ca regele lor. Dar nu trec nici 10 minute ca deja regele calca stramb. Fix dupa doua actiuni intreprinse: una care sa-i uneasca, sa le faca viata mai frumoasa, construirea unui stabiliment, deci idee ovationata si a doua, initierea unei batai cu pamant si alte lucruri, la capatul careia, cativa accidentati ii imputa lui Max inconstienta acestuia si faptul ca ii desparte si ii invrajbeste.

Totul se misca prea repede si schematic. Ce am descris mai sus e mai plin de actiune decat ce se vede pe ecran. Nimic nu e argumentat: cum am zis, fuga lui Max, toanele lui Carol (monstruletul care se ataseaza de Max), indepartarea lui Max este exagerata si ne-credibila. Totul e pe fuga fuga, nici macar coloana sonoara nu poate salva ceva, pierzandu-se nemeritat in efortul asta filmic plicticos. Toata povestea ar trebui sa-i seveasca lui Max ca lectie pentru viata reala, cat de greu e sa tii in frau nu unul, ci mai multi lunatici, care sa-l impinge la o constientizare a eforturilor uriase ale mamei. Monstruletii sunt plasmuirea dereglarilor lui comportamentale de acasa (care oricum nu le vedem, poate doar le intuim), numai ca actiunile creaturilor sunt doar niste toane, scalambaieli si jumbuslucuri mentale care nu au nicio concretete directa sau subtila.

Where the wild things are ramane un produs frumos amabalat, dar gol pe dinauntru, ce insira niste creaturi fascinante, numai bune de pus pe raftul bibliotecii mele de catre masinaria de marketing a filmului.