Postere neinramate, dar de admirat pe raftul doi
29.07.2009
19.07.2009
23.06.2009
18.05.2009
12.05.2009
Canadians make it stronger
Spencer Krug este Sunset Rubdown. Dan Boeckner este Handsome Furs, dar nu e singur. Amandoi sunt Wolf Parade, dar nu numai ei. Handsome Furs se prezinta live vineri seara la Control el si ea, lupul si tigroaica. Sunset Rubdown are o piesa geniala un pic mai jos. N-am gasit tricou cu Wolf Parade la Paris.
11.05.2009
Festivalul de Film European: Capitolul nemtesc
Portia rece: Cloud 9 (r: Andreas Dresen). Un cuplu septuagenar, ea croitareasca freelancer si gurista in cor, el, ramolit si reflexiv la sunetele motoarelor de locomotiva, isi traieste casnicia intr-un ritm monoton. Din momentul in care ea se simte atrasa de un client mai in varsta, era sa zic totul o ia razna, dar nu, totul o apuca pe un fagas normal. Adica ea se imparte sexual intre sotul sau de care o leaga 30 de ani si de noul “june”, basculand ca o floare ramolita dupa dragostea unei albine sau alteia, speriata de vanticelul ultim care o va imprastia in enspe zari…
Ce e deranjant nu sunt scenele intense sau nu de sex, acompaniate naturalist de precaritatea si inesteticul carnii care atarna pe trupurile-balene ale protagonistilor, ci demersul in sine. FImul e bine ritmat, actorii joaca dezinhibat, exista puncte de detensionare in care micile conflicte rapesc cateva zambete. Totusi ,ideea de a face un film numai si numai pentru a striga tare:”Te poti indragosti si suferi, poti aplica sex nebun, poti comite sinucidere din dragoste si la 60-70-80 de ani la fel de bine ca la 20” , mi se pare facil si demonstrativ. Mai ales ca personajele nu sunt dezvoltate pentru a revela sensuri noi asupra problemelor cuplului modern de varsta inaintata, nu se scormonesc trairi interioare. Daca tot daramam niste prejudecati (caci asta vrea regizorul), hai sa spunem si ce se intampla in compelxitatea (sau simplitatea) interioara a personajelor participante. La sex.
Portia calaie: “Flori de cires”( r: Doris Dorrie). Ma asteptam sa fie calda. Dar nu. Astea doua filme nemtesti mi s-au dovedit foarte paradoxale. Cloud 9 are o poveste inutila, care nu lumineaza o parte nestiutaa relatiilor interumane dar marseaza din plin pe aia comerciala, dar care e bine condusa, ritmata, cu actori care-l iau pe “SCANDALOS” constiincios in brate.
In "Flori de cires" se petrece invers. Povestea buna, ofertanta e nimicita de un stil regizoral haotic, fara miza, dezlanat si incoerent. Din nou, avem de a face cu un cuplu batran. Ea stie ca el nu mai are mult de trait (i-a vazut radiografiile si doctoral a asigurat-o), dar nu-i spune si sufera in taina. Si tine neaparat sa ne sugereze asta la fiecare cadru, prin multe lacrimi si unduiri blajine ale capului, gesturi pe care le percem ca atare. E pasionata de teatrul butoh si visul ei este sa ajunga in Japonia. El este un nesuferit si jumatate, bosumflat peste masura, dar face un gest tandru si accepta sa o duca pe batrana la Marea Adriatica. Aici, ea, izbita de un vis in care un dansator de butoh ii face vraji, moare pe neasteptate, asa ca din senin. Conjunctura propice pentru ca el, manat acum de teluri nobile, sa faca o calatorie initiatica in Japonia, unde va apune la randul lui la poalele muntelui Fuji, condus de un ultim dans in bratele sotiei-fantoma.
Povestea ar fi putut fi una curat emotionanta daca regizorul n-ar fi intevenit cu atatea cadre de legatura, unele filmate in disconcordanta totala cu stilistica filmului (care si aia e de natura incerta), trucuri ieftine si situatii sablon, pe care trebuie sa fii un pic debil sa le mai folosesti dupa ce alti o suta ca tine au gasit o varianta la fel de originala ca a ta. In viitoarele carti de scenaristica, ar trebui scris cu majuscule la capitolul ”Povesti in care sotia moare si batranul ramane singur” : NU-L PUNETI, DAR VA COMAND ,NU-L PUNETI PE BATRAN SA INTINDA HAINELE NEVESTEI PE SCAUN SI NU, REPET NUU, NU-L PUNETI SA DOARMA LANGA HAINELE EI ASEZATE ORDONAT CA SI CAND EA AR FI ACOLO”. In timpul genericului, mi-am adus aminte ca la inceputul filmului trona majestos logoul Warner Bros., ceea ce mi-a dat sperante, pentru prima oara mi se intampla, ca ast film european sa cada in mana unui studiou vanator de remakeuri de la Hollywood, iar un mestesugar bun si cu putin suflet sa-i dea valoarea pe care o merita.
Ce e deranjant nu sunt scenele intense sau nu de sex, acompaniate naturalist de precaritatea si inesteticul carnii care atarna pe trupurile-balene ale protagonistilor, ci demersul in sine. FImul e bine ritmat, actorii joaca dezinhibat, exista puncte de detensionare in care micile conflicte rapesc cateva zambete. Totusi ,ideea de a face un film numai si numai pentru a striga tare:”Te poti indragosti si suferi, poti aplica sex nebun, poti comite sinucidere din dragoste si la 60-70-80 de ani la fel de bine ca la 20” , mi se pare facil si demonstrativ. Mai ales ca personajele nu sunt dezvoltate pentru a revela sensuri noi asupra problemelor cuplului modern de varsta inaintata, nu se scormonesc trairi interioare. Daca tot daramam niste prejudecati (caci asta vrea regizorul), hai sa spunem si ce se intampla in compelxitatea (sau simplitatea) interioara a personajelor participante. La sex.
Portia calaie: “Flori de cires”( r: Doris Dorrie). Ma asteptam sa fie calda. Dar nu. Astea doua filme nemtesti mi s-au dovedit foarte paradoxale. Cloud 9 are o poveste inutila, care nu lumineaza o parte nestiutaa relatiilor interumane dar marseaza din plin pe aia comerciala, dar care e bine condusa, ritmata, cu actori care-l iau pe “SCANDALOS” constiincios in brate.
In "Flori de cires" se petrece invers. Povestea buna, ofertanta e nimicita de un stil regizoral haotic, fara miza, dezlanat si incoerent. Din nou, avem de a face cu un cuplu batran. Ea stie ca el nu mai are mult de trait (i-a vazut radiografiile si doctoral a asigurat-o), dar nu-i spune si sufera in taina. Si tine neaparat sa ne sugereze asta la fiecare cadru, prin multe lacrimi si unduiri blajine ale capului, gesturi pe care le percem ca atare. E pasionata de teatrul butoh si visul ei este sa ajunga in Japonia. El este un nesuferit si jumatate, bosumflat peste masura, dar face un gest tandru si accepta sa o duca pe batrana la Marea Adriatica. Aici, ea, izbita de un vis in care un dansator de butoh ii face vraji, moare pe neasteptate, asa ca din senin. Conjunctura propice pentru ca el, manat acum de teluri nobile, sa faca o calatorie initiatica in Japonia, unde va apune la randul lui la poalele muntelui Fuji, condus de un ultim dans in bratele sotiei-fantoma.
Povestea ar fi putut fi una curat emotionanta daca regizorul n-ar fi intevenit cu atatea cadre de legatura, unele filmate in disconcordanta totala cu stilistica filmului (care si aia e de natura incerta), trucuri ieftine si situatii sablon, pe care trebuie sa fii un pic debil sa le mai folosesti dupa ce alti o suta ca tine au gasit o varianta la fel de originala ca a ta. In viitoarele carti de scenaristica, ar trebui scris cu majuscule la capitolul ”Povesti in care sotia moare si batranul ramane singur” : NU-L PUNETI, DAR VA COMAND ,NU-L PUNETI PE BATRAN SA INTINDA HAINELE NEVESTEI PE SCAUN SI NU, REPET NUU, NU-L PUNETI SA DOARMA LANGA HAINELE EI ASEZATE ORDONAT CA SI CAND EA AR FI ACOLO”. In timpul genericului, mi-am adus aminte ca la inceputul filmului trona majestos logoul Warner Bros., ceea ce mi-a dat sperante, pentru prima oara mi se intampla, ca ast film european sa cada in mana unui studiou vanator de remakeuri de la Hollywood, iar un mestesugar bun si cu putin suflet sa-i dea valoarea pe care o merita.
06.05.2009
La MTR despre cinema-ul portughez
Joi, 7 mai la ora 18.30 va avea loc la Clubul Taranului Conferinta în limba engleza
The Abandonment of Illusion: Realism, Fiction and Documentarism in Contemporary Portuguese Cinema
sustinuta de Francisco Nazareth, lectorul portughez al Institutului Camões în Sofia.
Francisco Nazareth va conduce publicul în culisele productiilor cinematografice portugheze contemporane, dezvaluind sursele de inspiratie, modalitatile de creatie, temele dominante si specificul filmelor portugheze.
Realitatile societatii portugheze, eroii si anti-eroii, perspectivele si metaforele folosite în filme pentru a face fata provocarilor sociale, urbane si spirituale contemporane vor fi argumentate de discursul lectorului portughez si exemplificate cu proiectii din filmul Ossos (« Oase ») al regizorului Pedro Costa, o productie din 1997.
04.05.2009
Transformari confuze
Ieri erai albina, din pacate azi te-ai transformat in viespe din cauza a doua muscaturi dintr-o acadea alterata. Din fericire, maine iti traiesti ultima zi. Te vei infuria si vei fi avangarda.
Years - Can't let the blind go deaf
Years - Can't let the blind go deaf
02.05.2009
Dezgust cu antidot
Imi vine asa o senzatie acra si neplacuta in timp ce ma uit pe acumlive.ro si urmaresc desfasurarea de forte a "clubbingului romanesc" prezent pe litoralul nostru umed ( si de la ploaie si de la altceva). Unul Nick Curly pune niste zdrente asa zis minimale de nouveau. Ca antidot la voma, o piesa de primavara care m-a fascinat la petrecerea In Flagranti/Monici/Bogdan de saptamana trecuta si de care m-am impiedicat norocos ieri. Imi multumesc ca stau acasa si ma bucur de un oras numai al meu.
James Yuill - This Sweet Love
James Yuill - This Sweet Love
01.05.2009
A Paris
Statura incerta la cimitirul Pere Lachaise
Un turn cu semafor
Cladire cu turn
Meci de fotbal (pret special pentru vizualizare din turn)
Excusez-moi, ou je peux trouver Tin Tin?
VELOtrocutare
Imposibilitatea sablonului de a fi
Spre Place des Vosges
Aripi in Place des Vosges
Cronolgie in Notre-Dame
Lumiere
Light-design
800 de euro unul
Furtuna
L'enfant?
Maroq
La Cafeaua Pacii
Asteptand trenul la D'Orsay
Verdeata in fata Invalizilor
Curte la Invalizi
Spre Cartierul Latin
Arabi in Cartierul Latin
Magazin
Nimic sau totul
Brancusi
Constiinte latente
Jungla urbana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Entries