At Mount Zoomer

Al doilea album Wolf Parade creste in inima odata cu fiecare ascultare. Practic mie mi se intampla mai mereu asa (sa gasesc valoarea unui album dupa a doua si a treia ascultare), asta e pericolul auditiei cu background de roti de tramvai, masini cu multi cai putere si voci turbulente, un bruiaj atat vizual cat si auditiv. "At Mount Zoomer" are multe piese extraordinare. Cine zice ca l-a ascultat o data si nu i-a placut, il trimit sa mai dea o tura. Poate observa si subtilitatile. Multe si marunte. Cu siguranta unul dintre cele mai bune albume din 2008.




Wolf Parade - Soldier's Grin (live)



Wolf Parade - Language City

E mai mult punk decat electro

Te parasutezi intr-un timp arhaic, de preferinta industrial, Metropolis ar fi un punct de pornire. Deriva e totala, oamenii se manaca de vii. O voce predica si judeca de la inaltimea portavocilor rotative ce bruiaza si inabusa orice actiune fireasca a omenilor. Din oamenii vii se nasc cei morti. Cu timpul devin oase. Singurele arme naturale in mainile celor putini ramasi. Loviturile de oase asupra testelor fragile umane se succed in ritmuri ametitoare si cu o regularitate ce ar face invidioasa si o masinarie multifunctionala. Ai cules din noroiul contaminat un os pe care tuse fine de sange s-au uscat si te gandesti ca iti trebuie, nu, ai nevoie disperata de o calauza. Oricum sinele de tren sunt la 10 minute de senila din punctul in care te afli si te rogi, atintind ochii in sus, ca in hambarul de langa sa gasesti o drezina. Sus, haul are greuatea unui bolovan imens negru-violet si realizezi ca esti singur. Portavocile amutesc pentru o clipa. Te uiti la cadranul prafuit al ceasului. A ramas in urma. Ora 16:57."Incepe magazin muzical" iti zici. Te proptesti de stalp si casci urechea:

Kids love Disney

“House. Sometimes we say it’s Disney music; a simple beat and kids love it.”
Be Sharpe, recording duet, DJ International Records

Mark Imperial - J'adore danser (1985)

De astazi, o frustrare in minus

In 99 n-am putut. Astazi se intampla.

Armeneasca 33

Pe Armneasca am pasit ultima oara acum 6 ani cand impreuna cu un amic de la facultate am vizitat un amic al amicului care isi traia viata boema intr-o casuta ca din povesti, una absolut minuscula daca e sa luam in considerare suratele ei mai mari care o inclestau din toate partile. Ploua si am gasit ca e de cel mai bun gust si buna cuvinta sa vorbesc cu amicul amicului despre My Dying Bride (niste greuceni). Nu a fost o discutie lunga, ci una destul de scurta dar foarte cuprinzatoare.

Astazi m-am regasit pe aceeasi strada, punandu-ma in situatia jenanta de a-mi da singur palme in cap. Cum naiba ignorasem aceasta strada atatia ani? Trec destul de des prin zona, iar eu de cand ma stiu sunt un bun prieten pietonal al Bucurestilor. Adica pur si simplu fac basici in talpa cand ma dau turist. Asta in zilele acelea. Numite libere. In fine, descindem pe Armeneasca in cautarea numarului 33, unde intelesem eu ca are loc o desfasurare de forte a cerceilor, broselor, gentilor si a tot felul de obiectele-accesorii, toate hand-made, pe scurt "Fancy Pancy". In drum spre, casc gura in dreapta, belesc ochii in stanga, fotografiez in spate, indic cu mana inainte. Ajungem in dreptul unei umile gradini imprejmuite de o casa galbuie misto si una mai putin. Patrundem si realizez subit ca forta de mai devreme din capul meu se desumflase in realitate intr-o mica initiativa timida si "parfumata". Ceea ce nu e de rau. Mai bine putin si de calitate decat mult si anapoda.

In maxim 10 minute luasem la puricat toate cele 5 perimetre in care fetele creatoare de mici placeri isi aranjasera unicele minuni. Am facut ceva vanzare, prietena mea la capitolul brose/cercei, eu la episodul cu paharul de apa (1 lei) si placinta cu visine (2 lei) hand-made (house-made). Ma intreb: apa era de la chiuveta?

O dupa-amiaza placuta in care numele lui Eliade mi-a brazdat sablonist gandurile. Nu a plouat desi imi doream sa intalnesc pe cineva ascultator de My Dying Bride.

RadioLaserHead HDL64E

Pentru prima oara in istoria omenirii tehnologizate s-a filmat un videoclip cu ajutorul unui laser. Fara camere de filmat si lumini. Si asta au facut-o baietii de la Radiohead cu ajutorul studioului G-Star din West Palm Beach, Florida. Piesa pe care s-a pus laser-ul - "House of Cards". Mecanismul laser high-definition HDL64E a fost folosit in premiera pentru acest videoclip, sau mai potrivit sa-i zicem laserclip. Pe scurt este vorba de 64 de lasere montate pe un turnulet rotativ,care se invarte la diferite viteze de pana la 900 de rotatii pe secunda si intr-un final se creeaza imagini 3D. Ca sa aveti temele complete, cititi aici.

Radiohead - Weird Fishes/Arpeggi Remix

Cea mai haituitoare piesa de pe "In Rainbows", isi gaseste un mix, pare-se din mintea stralucitoare a lui Johnny Greenwood (vezi si coloana sonora la There Will be Blood)

Three Artists, One Song for Converse

Santogold, Julian Casablancas de la The Strokes si Pharell au pus de o campanie publicitara pentru aniversarea a 100 de ani de Converse. Campania se numeste Three Artists, One Song, iar piesa "My Drive Thru":

Spre intuneric cu violoncele de efect si vorbe proaste

Johnny Hollow sunt din Canada si canta o mixtura de muzica electronica si ambientala cu mare infuzie de gotic (adica gothu de topuri nu ala greu si adevarat), pe alocuri cu feel industrial. Unii le zic "Gothic chamber music for the 21 century". Nu le-am ascultat albumul de debut, dar pe "Dirty Hands" se gasesc cateva piese memorabile (pentru doua saptamani) dar si piese foarte proaste, de altfel fapt foarte carcateristic gotic-ului. Avem la fel de bine orchestratii ce iau maul acompaniate de versuri puerile, dar si orchestratii sablon auzite si ras-auzite plus aceleasi versuri proaste. Basca se gaseste si un cover idiot dupa "People are strange" dupa Doors. Ma gandesc ca muzica asta tinteste pustanii care pana acum ceva ani ascultau Evanescence si de curand au realizat ca auditia de muzici obscure este cool.

Lupii

Thom Yorke s-a simtit ca un lup dupa ce a ascultat piesa "Horse and I" a celor de la Bat for Lashes. Probabil de atat le-a fost nevoie ca sa cante in deschidere la Radiohead.

Bat for Lashes - Horse and I

Cu regretul de a fi intarziat. Roisin

Roisin a fost speciala. Poate prea speciala pentru publicul nostru, care parca isi verifica gleznele pentru ceea ce urma, adica Nelly. Tousi multi erau acolo pentru Roisin, dar mult mai multi strambau din nas la exaltarile fanilor acestei ciudate colorate. Nu stiu cum se face si se desface (poarta de la romexpo) ca in ultima zi de festival s-au vazut foooarte multi cocalari, dar nu aia care au platit biletul sa o vada pe Nelly, ci unii recognoscibili dupa chip, dupa toala pe care ii simti ca au intrat fraudulos. Asta am observat si anul trecut la Alice Cooper si Marlyn Manson. Probabil pe la un 9-9.30, paznicii de la intrare mai inchid fie un ochi de oboseala, fie pe ambii de la vreun fum de tigara, si uite asa, baietii nostrii cu tricoaiele ude si stranse de buric patrund ca sa imputa branza. Si normal ca te simti stingherit cand, odata Roisin intrata pe scena si nevenindu-ti a crede ce bine suna, cum unii se posteaza in posteriorul tau si nu ca sa te defericeasca de vreun gadget sau token ci ca sa inceapa caterinca. Una de genul: “Auzi ma, ce zici, face asta striptease? (moment in care Roisin se unduia provocator), iar lantul trofic poate incepe. Oamenilor incep sa le sune bine, aia care strambau din nas, acum incep sa-si miste mainile, iar aia care nu-si gaseau miscarile, se iau dupa mine:). Nu stiu cum dar taranii se evaporasera...

Roisin a fost inumana. Pentru ca tot ce a aratat acolo parea rupt dintr-o alta lume. Miscari robotizate combinate cu descatusari haotice pe finalurile pieselor cand chitara, tobele si beaturile se amalgamau delirant. S-a simit o adiere jazzy in tot ce a insemnat Roisin Murphy duminica seara. A fost inumana si pentru ca s-a luat la harta cu backing vocal-urile ei. A dat dar a si luat:)

Roisin a fost suprarealista. De la fiecare costumatie excentrica pe care o purta cel mult doua piese, pana la modul in care isi canta muzica (toate piesele au fost reinterpretate). Palarioara in forma de farfurie cu care si-a acoperit fata la un moment dat m-a dus cu gandul ca…

Roisin might be a queen from outer space. Sosita cu trupetii ei dintr-o galaxie indeparatata, vrand sa ne converteasca la sound-ul lor dihotomic. Cald, inselator si senzual odata cu vocea si interventiile fine ale chitarei, rece si amenintator odata cu sunetele electronice si nebunia sonica care, parca la intersectarea cu un fulger, demonizau intreaga trupa.

Roisin este o regina. Pentru ca se lasa asteptata. O regina extraterestra. Pentru ca a intarziat, cautand un loc de parcare pentru nava ei spatiala.

Imaginea poster al acestui concert ce imi va ramane imprimata pe retina ochiului si pe sadila creierului va fi fara indoiala privirea necontenita a lui Roisin ce tinteste haul cerului. Niste ochi sinceri, dar indecisi, o privire sigura, dar tematoare. Si asta s-a putut vedea pe cele doua ecrane ce au zabovit cateva secunde pline pe chipul ei. Cu siguranata e cu mult mai frumoasa si graitoare in realitate decat surprinsa intr-o sesiune foto.


La Roisin n-am facut fotografii, poate eram si putin cam in spate, poate nici aparatul nu ma ajuta prea mult, poate am vrut sa-mi aduc aminte de ea fara...

La ceilalti m-am mai caznit...

Kraak & Smaak









Stereophonics

Beck - Modern Guilt

Percutii rigide, linii de bass percutante, sunete eletronice 80iste, glitchuri, backing vocaluri senzuale si impaciuitoare, voce soptite si filtrate, ruperi de ritm, desfatari si finaluri bruste. Cam asta ofera ultimul Beck: un drum presarat cu momente catchy de vara (Gamma Ray), campari la poalele unui munte sfant si discutii existentialiste sub imperiul paranoiei (Chemtrails), clipe de pace haituite de pacatele trecutului (Walls, alaturi de Cat Power), secvente de panica transcedentala (Replica), si calea predestinata catre un dead end inexact/posibil (in lava Volcano-ului). Punctele de referinta sunt Chemtrails, Walls si Replica. Un album scurt (cam 32 de minute) si la obiect.

P.S: Oare Vulcanul din finalul albumului are legatura cu povestea debila pe care scientologii o inghit cum ca sufletele extraterestrilor pe care Xenu i-a aruncat in vulcani si i-a omorat cu ajutorul unor bombe cu hidrogen, sunt nemuritoare si se reincarneaza in oameni?

Mai multe despre Beck si scientologia aici



Beck - Chemtrails (doar audio)



Beck - Replica aici