21.03.2009
15.03.2009
Aseara Garnier Live Fratelli
"basini tehno-jazzistice"
"oricum totul e techno"
"pe undeva e interesant"
"pe unde?"
"de ce esti rau?"
"da ce , el nu e?"
"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"
"istorie frate"
"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"
"oricum totul e techno"
"pe undeva e interesant"
"pe unde?"
"de ce esti rau?"
"da ce , el nu e?"
"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"
"istorie frate"
"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"
13.03.2009
Ce vor citi copiii maine
Roy, baiatul toxic
Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.
Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!
Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.
Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.
O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.
Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.
La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.
Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?
Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.
Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".
In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…
Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.
Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!
Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.
Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.
O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.
Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.
La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.
Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?
Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.
Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".
In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…
Ce citeau copiii ieri
In vara lui 89 (-90-91?), da stiu, idealul in haos, am dat gata daca nu toata, atunci o parte din volumul de scurte proze nastrusnice care-l au in centru pe "labilul" Morcoveata, acest Nica a lui Stefan a Petrei francofon mai putin inspirat.
Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.
Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!
Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.
MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.
La inceput, treaba merge struna.
Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.
Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!
- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.
Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.
- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!
O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.
Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.
Final deschis, jubilant!
Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.
Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!
Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.
MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.
La inceput, treaba merge struna.
Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.
Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!
- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.
Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.
- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!
O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.
Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.
Final deschis, jubilant!
01.03.2009
Jeff Mills
Aseara in timp ce incercam sa ma (re)obisnuiesc cu atmosfera, lumea si caldura din Martin, mi-am adus aminte de niste fotografii pe care i le-am facut lui Jeff Mills acum doi ani la Mamaia. Tocmai isi temrinase setul impresionant (mai ales pe final) si, impreuna cu managerul lui si un bodyguard neaos, cautau cortul in care punea Richie Hawtin. Au nimerit mai intai la Sneak care era sustinut doar de vreo 20 de oameni. Debusolati, au facut stanga imprejur si au iesit. Prin apropiere eram si eu, indicandu-le cortul de unde ieseau piu-piurile lui Richie. Nu inainte de a-l imortaliza pe Mills. Ajuns in cortul cu pricina, omul a urcat in perimetrul pupitrului, a dat o mana calduroasa cu Richie si s-a retras intr-un colt. A mai stationat vreo 10 minute, timp in care probabil si-a pus intrebari profunde despre ce a construit el de-a lungul timpului si ce propaga acum ex-aliatul Hawtin, si-a luat echipa si s-a facut nevazut in noapte.
Aseara a fost bine. Bine pentru muzica si bine pentru mine, m-am convins intr-un final ca nu voi mai calca prin Martin decat fooooarte rar. Am zis.
Aseara a fost bine. Bine pentru muzica si bine pentru mine, m-am convins intr-un final ca nu voi mai calca prin Martin decat fooooarte rar. Am zis.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Entries