Rangers

Rangers on myspace

Ibraheem Youssef

Portofoliu si preturi pentru afisele de mai jos aici

Pterodactyl Plains - Raven

Dupa ce termini de ascultat noua realizare a celor de la Pterodactyl Plains, Raven, te cuprinde un sentiment de frustrare. Simti ca ai experimentat deja unul dintre cele mai frumoase si intime creatii din acest an, doar ca ceva te supara si nu te lasa sa te bucuri nestingherit. O iei de la capat si realizezi imediat ce te "manca": primele trei piese ale albumului, ca un sughit continuu ce te surpinde dupa ce ai gustat din cea mai tare, dar totusi stranie, exotica salata: Horizon si al sau murmur melancolic netezeste cumva intrarea in adancul discului dar e prea timida ca sa-si merite locul, Stay Awhile este o copie ne-subtila a unei piese standard semnate Tori Amos , iar in Color, cu al sau touch de Sinead O'Connor, solista parca incearca sa-si aduca aminte una din piesele celebre semnate Nirvana si o fredoneaza gresit (nici eu nu n-o pot identifica dar seamana izbitor, cel putin o bucata). Ei bine, aceste trei piese omoara cumva albumul, care, pe nepusa masa, ia o turnura noua.

Pe Clean facem cunostinta cu un val de detasare, ritmata, o melodie usoara, demna de un inceput real de album. De aici totul incepe sa fie perfect, beaturile cunosc noi modelari de la piesa la piesa, synturile sunt din ce in ce mai adanci si grave, vocea nu mai urmeaza o linie conformista, sentimente incerte si inconfortabile te invaluie gradual, iar o satisfactie nebanuita iti indica punctul final. Care se afla pe fundul farfuriei si consta in ultima picatura ramasa din salata. Simti ca acolo se ascunde o esenta tare, delicioasa, dar regretul sughitului iti omoara curiozitatea si cauti avid cu privirea un pahar cu apa.

Roll the Dice - The New Black

Island Song

"Strapping a video camera to himself as he drives a motorcycle around an island, Palestine harmonizes with the engine, maniacally repeating the phrase, "Gotta get outta here...gotta get outta here..." His chanting voice merges with hte vibrations of the motor, forming an incessant soundtrack that echoes the jarring motion of the camera. Palestine creates a kind of composite instrument in motion as well as an "articulated personal drama" (1976). His stated desire for escape is contained by the boundaries of the island. Palestine was a trained cantor, and he often used his moving body and sustained vocalizing to generate a physical and aural intensity in his musical/video performances of this period. "

Mai multe la ubu

-f - u-g -i- t- i -v- e --

Oscar 2010 - note

batalie mare la varf, Avatar nu mai e Titanic, doar 9 nominalizari, la egalitate cu The Hurt Locker, iar in spate le sufla ingloriosii lui Tarantino cu 8.

oricat de slab si de incomplet ar fi The Lovely Bones, e cu 100 de clase peste siroposenia de The Blind Side, deci Peter Jackson ar fi meritat o nominalizare la cel mai bun film.

binevenita nominalizarea lui District 9 pe mai multe campuri.

A serious man-ul fratilor Coen este de umplutura umpluturii.

probabil e cool sa ai un scriitor celebru contemporan (vezi nick hornby pentru An Education) in lista de 5 pentru cel mai bun scenariu adaptat. altfel nu vad de ce. Bravo insa pentru mica, dar totusi importanta felie de tort pe care o fura binemeritat In The Loop.

de aplaudat sansa data Claudiei Llosa cu al sau La teta asustada pentru film strain. preferatul ramane The White Ribbon, nominalizat si la cea mai buna imagine.

Avatar va cuceri niste statuete in numele aborigenilor oropsiti din toata lumea, dar nu stiu cata lume ar mai vrea sa auda un rege fals care se autoproclama din nou.

unul dintre cele mai mari rele (avand in vedere ca Avatarul nu avea cum sa rateze fiesta) a fost evitat: 500 days of summer n-a prins soare in dupa-amiaza noastra(sau dimineata lor). Din pacate, Precious a mizat pe culoare si jack-potul cu sunculita a zbarnait de 6 ori.

cum era si de asteptat, reintoarcerea la cele 10 nominalizari pentru cel mai bun film sustinuta de Academie se dovedeste a fi un esec total. ar trebui sa se aplice doar in anii in care exista siguranta ca vor exista mai mult de 4 filme decente din 10.

nominalizarile complete aici

The sweet art of murder - Kind Hearts and Coronets

Pana zilele trecute, Kind Hearts and Coronets imi suna in minte doar ca acea comedie britanica din prima jumatate a secolului trecut care l-a influentat pe Scorsese in conturarea personajului principal din Goodfellas, Henry (Ray Liotta), a carui voce indulcea cumva in voice over tot acel glamour insangerat al povestii cu mafioti. Louis si Henry impartasesc in monologurie lor aceeasi detasare si bucurie malitioasa. La inceputul lui Goodfellas Henry ne face o marturisire, anume ca de cand se stie isi dorise sa fie un gangster adevarat. In KHaC, Louis (Dennis Price) nu pune pe tava acest gand, nu joaca cartea pripitului, ci una mult mai rabdatoare. El nu ne marturiseste direct intentia lui de a deveni urmatorul duce de Ascoyne, dar face tot posibilul sa-si declare acest impuls prin fapte (crime indeobste), motivul "legal" fiind razbunarea mamei, izgonita cu ani in urma din sanul distinsei familii.



Louis, pus in fata unui viitor sumbru, in care un job si nu o cariera l-ar tine la suprafata decenta dar injositoare a mediocritatii, gandeste un plan stufos si intunecat cat un arbore genealogic. Pe partea dorsala a unui tablou galbejit, traseaza liniile si numele tuturor succesorilor la titlul de duce. Pe care cu migala ii sterge dupa ce le vine de hac, aparent intristandu-se la micile surprize inevitabile: "Sometimes the death column brought good news. Sometimes the birth column brought bad."



Dennis Price isi joaca rolul de ucigas cu o demnitate si cinism aristocratice care il recomanda ca unul dintre cei mai nobili scelerati simpatici din istorie. Empatizezi de la un cap la altul cu Louis, iar in ultima secventa iti inrosesti fruntea cu o palma cand vezi ca acesta isi sapa singur groapa. Cu adevarat remarcabil si unic este efortul lui Alex Guiness care ii intruchipeaza pe toti membrii familiei Ascoyne, adica opt personaje, incluzand-o pe Lady Agatha, o adevarata garconne care militeaza inca din acei ani (sf sec. XIX - incp. sec XX) pentru drepturile femeii.



Kind Hearts and Coronets nu numai ca nu si-a pierdut suflul percutant nici in 2010, februarie 1, dar pur si simplu se identifica (ca multe alte pelicule din acea perioada) ca sursa incontestabila a unui anumit tip de a face cinema, unul mustind de umor de calitate, care se rasfira si in anii 90-2000 in multe din comediile britanice cu statura si stil (romantice sau nu, cu Hugh Grant sau nu).