Pterodactyl Plains - Raven

Dupa ce termini de ascultat noua realizare a celor de la Pterodactyl Plains, Raven, te cuprinde un sentiment de frustrare. Simti ca ai experimentat deja unul dintre cele mai frumoase si intime creatii din acest an, doar ca ceva te supara si nu te lasa sa te bucuri nestingherit. O iei de la capat si realizezi imediat ce te "manca": primele trei piese ale albumului, ca un sughit continuu ce te surpinde dupa ce ai gustat din cea mai tare, dar totusi stranie, exotica salata: Horizon si al sau murmur melancolic netezeste cumva intrarea in adancul discului dar e prea timida ca sa-si merite locul, Stay Awhile este o copie ne-subtila a unei piese standard semnate Tori Amos , iar in Color, cu al sau touch de Sinead O'Connor, solista parca incearca sa-si aduca aminte una din piesele celebre semnate Nirvana si o fredoneaza gresit (nici eu nu n-o pot identifica dar seamana izbitor, cel putin o bucata). Ei bine, aceste trei piese omoara cumva albumul, care, pe nepusa masa, ia o turnura noua.

Pe Clean facem cunostinta cu un val de detasare, ritmata, o melodie usoara, demna de un inceput real de album. De aici totul incepe sa fie perfect, beaturile cunosc noi modelari de la piesa la piesa, synturile sunt din ce in ce mai adanci si grave, vocea nu mai urmeaza o linie conformista, sentimente incerte si inconfortabile te invaluie gradual, iar o satisfactie nebanuita iti indica punctul final. Care se afla pe fundul farfuriei si consta in ultima picatura ramasa din salata. Simti ca acolo se ascunde o esenta tare, delicioasa, dar regretul sughitului iti omoara curiozitatea si cauti avid cu privirea un pahar cu apa.