Indie Rock Alphabet Book

Pentru cunostinte complete si teme bine facute aici

Pescuit sportiv antrenant

S-o spun scurt pe doi: nu m-a mai starnit un film romanesc asa de mult cum a facut-o asta, cred ca de la Nikki ardelean, colonel in rezerva. Nu ca Moartea domnului Lazarescu si 4/3/2 n-ar conta, dar pe primul nu l-as mai vedea a treia oara, iar din al doilea m-as rezuma la secventa cinei in familie.

Adrian Sitaru stie ce vrea. Stie cum sa-l incurce pe spectator, sa-l ademeneasca si sa-l vare cu nasul in problemele cuplului disfunctional, ca apoi sa-l scoata si sa observe pe mutra lui ori ca n-a inteles mare lucru , ori ca ar vrea sa dea o raita pe centura, ori ca-l apuca vorbaria o ora despre motivatiile personajelor si cum s-au intamplat DE FAPT lucrurile in film. Si orice scenariu e posibil. Pentru ca Sitaru chiar asta a si urmarit.

Prin folosirea tehnicii unghiului subiectiv, camera de filmat se substituie pe rand fiecarui personaj, fie el principal sau secundar. Asta nu numai ca il implica pe spectator, dar la final, ii da motive serioase de speculat pe subiect. Metoda supara in primele 10 minute, dar asta pana te acomodezi in scaun, pana injuri ca sunetul e iar tras ca naiba, iti zici ca se intampla asta ca doar vezi filmul la Studio. Intr-un final, te obisnuiesti pentru ca amantii, plecati din zgomotoasa capitala, ajung la balta pentru picnic si un mic pescuit sportiv ,ca doar aici, mai la tara, viata e linistita iar camera-personaj isi mai domoleste miscarile. Scapi de eventualele senzatii de vertij.

La dineul de balta ei nu sunt singuri, ci sunt insotiti de o prostituata, (presupusa) victima a neglijentei lor. Accidentand-o, cei doi o cred moarta, si vrand sa scape de ea intr-o poienita, aceasta se trezeste si se lipeste de ei ca o ventuza. Alaturandu-li-se si postand pe fata dragastoasa si buna la sfat, ii suge, ii manipuleaza, le scorneste hormonii, ii seaca, ii invrajbeste precum urzicile intepatoare pe care “amanta” vroia sa le foloseasca pentru acoperirea “cadavrului” .

Scenariul este perfect scris, parca asistam la o piesa de teatru scrisa de David Mamet, e plin de mister si umor de buna calitate, replicile taioase si extrem de naturale (pana si putinele injuraturi suna bine), iar de actori toata lauda. Ana, personajul jucat de Maria Dinulescu, e cand naiva, cand subtil malefica, senzuala si placut ticnita. E minunat sa o vezi pe Maria Dinulescu abordand un alt registru decat acela fad, tras la indigo cu care ne obisnuise in precedentele filme.

Pe asta il iau si nu-l dau inapoi!

Supreme Vintage Condoms

DECI...mi-as da toata colectia Pif, colectia Pro Cinema, colectia Premiere frantuzesc (1998-2005), toate Tin Tinurile pentru o mostra din fiecare pachet de prezervative confectionate in anii 30-50.











Am precizat ca o mostra din fiecare pachet prezentat aici?

E.S.T. DISCO

Le tout premier podcast de pinkwool_fabrik, un mix de groove rock, punk, wave, funk et disco venant de l'Est. Avec les russes de Center et de Kobza, les hungrois de Koral et de Newton, les yougoslave de Roboti et de Pekinska Patka, les lituaniens de Discophonia et la splendide Anna Pougatcheva. Une ode aux labels d'état tels que Melodia, Jugoton ou Marifon. Un son venant du froid pour passer l'hiver.
De quoi se souhaiter un bon jour de l'an... clume et du marteau.

Superbul mix aici

Loney, Dear - Dear John

Pe cel mai recent album “Dear John”, Loney, Dear isi confectioneaza melodiile cu o atentie perversa, parca vrand sa-i multumeasca si pe folkistii moderni dar si pe iubitorii de sampleruri si sunete electronice, in acelasi timp intaratandu-i. Cu Chad VanGaalen se aseamana doar din perspectiva paletei de stiluri pe care le manipuleaza, la nivel combinativ procesand cu totul diferit. Daca la VanGaalen folkul si beaturile se intrepatrund armonic, tonul fiind acela al unui drum ireversibil catre desisul mortii, Lonely, Dear isi asuma riscurile de a melanja folkul si electronicul intr-un stil cel putin ciudat, rezultatul producandu-ti un soi de stingheala, o dulce senzatie de plutire care din cand in cand e intrerupta de spasme scurte si fine care nu te lasa sa pastrezi banda. Ceea ce nu e nici de bine , dar nici de rau. E pur problematic. Cum s-ar zice, de bun augur.

Loney, Dear - Under a silent sea

Donuts for life: J Dilla

Astazi, 10 februarie , se implinesc trei ani de cand unul dintre cei mai mari producatori de hip-hop din lumea asta a murit. James Yancey aka jay Dee aka J Dilla n-a murit impuscat sau lovit mortal de o masina in timp ce iesea drogat din club, nu, baiatul asta a murit din cauza unei grave boli ce i-a mancat de viu sistemul imunitar. Nu sunt un gustator de hip-hop dar piesele de mai jos create de J Dilla si povestea lui tragica m-au convins sa aplec putin urechea. Si capul in semn de respect!



Un articol foarte emotionant despre ultimele zile din viata lui J Dilla il puteti citi aici. J Dilla in scaunul cu rotile probabil la ultimul concert sustinut in decembrie 2005.

Circus Devils

Elibereaza-ti monstrii sau Monstrii eliberati sau Monstrii liberatii sau Eliberatorii de monstri sau Asociatia pentru monstrozitatile cauzate de liberate sau Liberatea, Monstrul de la pagina 5 sau Liberatea printre monstrii sau...

Regina Olga

Joi seara am fost partasul uneia dintre cele mai nobile prestatii actoricesti din ultimul deceniu. Olga Tudorache o joaca pe Regina-Mama de mai bine de 10 ani si sunt sigur ca, odata cu fiecare reprezentatie, rolul ei devine mai consistent, mai real, mai viu. Banuiesc ca in 1997 si la inceputul anilor 2000 isi juca rolul perfect, dar cred ca acum il traieste, si-a insusit atat de bine personalitatea zgripturoaicei mame, incat pe mine m-a lasat masca concretetea si naturaletea jocului ei. M-am gandit ca personajul asta e rodul anilor de repetitie si de perfectionare, de rumegat fiecare replica. De –a lungul timpului, un actor mare, dornic sa se perfectioneze, gaseste noi valente unei replici sau unui moment si impreuna cu regizorul, impun sensuri si miscari noi. Sunt foarte curios cum arata piesa asta la debut. Sunt convins ca nu ca acuma.

Finalul tragic, acompaniat de cea mai celebra bucata din simfonia a V-a a lui Mahler construieste o arcada ce il leaga de finalul coplesitor din filmul lui Visconti, Moarte la Venetia. Este un rapel foarte inspirat si justificat. In Moarte la Venetia, compozitorul Gustav moare pe plaja (pe un sezlong) cazand victima holerei. La fel ca si compozitorul, fiul Alfredo (interpretat de Marius Bodochi) moare pe un pat (care e mai degraba sezlong ), indurerat de repulsia categorica a mamei. In film, Gustav ajunge sa isi idolatrizeaze modelul, un adolescent angelic , dar nu primeste nimic in schimb, nici iubire, nici inspiratie, nici recapatarea tineretii ci doar suferinta si durere. Asa si Alfredo, care se intoarce la casa mamei pentru a-si gasi aici alinarea de care are atata nevoie. Este inlaturat psihic la orice incercare de a se apropia si de a intra in gratiile Reginei. Desi compozitorul moare din cauza bolii, si el dar si Alfredo mor de dragoste neimpartasita.

O miscare inteligenta: pentru a-i trage de urechi pe spectatorii a caror telefoane suna in timpul piesei, realizatorii s-au gandit sa-i faca de ras in direct, asa ca sa se umple obrajii de roseata. Pe timpul piesei ce a durat 3 ore, telefoabele au zbarnait de vreo cinci ori. De doua ori, Marius Bodochi s-a ocupat cu educarea publicului chiar in mijlocul piesei, evident daca textul ii permitea. Suna un telefon in sala. Chiar intr-un moment in care Regina –Mama si Alfredo traveseaza un moment de tacere. Bodochi intervine: “Mama, iar au lasat astia geamurile deschise, ca sa auzim ca au ei mobile!”. Genial!

De carton - Revolutionary Road

Dupa superbul American Beauty, perfectul Road to Perdition, plictisitorul Jarhead, Sam Mendes revine cu o drama conjugala de carton: Revolutionary Road. Am observat niste similaritati conjuncturale intre destinul lui April (Kate Winslet-Mendes) si cel al lui Lester, nimeni altul decat Kevin Spacey in American Beauty.

Aflat intr-o criza mijlocie a vietii, Lester simte vanticelul schimbarii si actioneaza: incepe sa fumeze iarba, in timp ce trage de fiare, plus ca o face ca sa dea bine la minore. Deci, de toata lauda. Numai ca el isi permite. Activeaza in anii 90 si pe atunci ca si acum, lucrurile astea nu mai erau such a big deal. Plus ca e barbat. April (repet Kate Winslet) e femeie. Daca ar fi trait in anii 90 ar fi putut si ea sa presteze aidoma lui Lester. Cu conditia sa schimbe trasul de fiare cu bicicleta. Ghinionul ei e ca isi cara viata in deceniul 5. Care nu este unul foarte propice pentru idei nastrusnice. Si e iritant cand Dumnezeu te inzestreaza cu un spirit aventurier. Asa ca pe April. Asa ca pe Lester. Numai ca tanti April, misunand prin anii 50, nu si-l poate exercita:1.pentru ca emanciparea femeii urma incet incet sa bata la usa, dar media nu se coagulasera intr-atat incat mesajele sa fie foarte evidente, iar mintile spalate si 2. pentru ca April astepta inca un copil. Avea pe cap inca doi.

Ea vrea sa plece la Paris, vrea sa lase in urma aceasta lume prefacuta, de carton, pentru un timp si sotul Frank (Leo Di Caprio) e de aceasi parere si se entuzismeaza,incep sa-si faca planuri, dar cand nazare verzisorii la nasucul baiatului, hopa o posibila promovare, revine la bibilica partitura cu visul american si totul se duce de rapa. Hai ca mai bine ne sade aicia. Mai ales ca vecinii ne stiu de cei mai draguti, the perfect couple. El se implineste, ea se frustreaza.

Problema filmului, implicit si a lui Mendes, este ca prezinta viata asta rigida si repetitiva ajutandu-se de modalitati similare: personajele joaca flasc si par a se stradui pana la transpiratie, parca sunt bombe cu ceas care nu vor dracului sa explodeze, tot filmul are o cadenta asemenatoare ritmului de ambalare a jucariilor dintr-o fabrica. Inteleg ca personajele filmului nu au o VIATA, dar asta nu inseamna ca filmul trebuie privat de licarirea ei.

Lester se sinucide. La fel si April. In timp ce personajul lui Spacey moare fericit in nenorocirea lui, Winslet cade prada subjugarii dorintelor ei neimplinite, neavand forta, datele si permisiunea unei revolte.

Alte vremuri, alte incaperi. El un perete, ea un covor.