Pescuit sportiv antrenant

S-o spun scurt pe doi: nu m-a mai starnit un film romanesc asa de mult cum a facut-o asta, cred ca de la Nikki ardelean, colonel in rezerva. Nu ca Moartea domnului Lazarescu si 4/3/2 n-ar conta, dar pe primul nu l-as mai vedea a treia oara, iar din al doilea m-as rezuma la secventa cinei in familie.

Adrian Sitaru stie ce vrea. Stie cum sa-l incurce pe spectator, sa-l ademeneasca si sa-l vare cu nasul in problemele cuplului disfunctional, ca apoi sa-l scoata si sa observe pe mutra lui ori ca n-a inteles mare lucru , ori ca ar vrea sa dea o raita pe centura, ori ca-l apuca vorbaria o ora despre motivatiile personajelor si cum s-au intamplat DE FAPT lucrurile in film. Si orice scenariu e posibil. Pentru ca Sitaru chiar asta a si urmarit.

Prin folosirea tehnicii unghiului subiectiv, camera de filmat se substituie pe rand fiecarui personaj, fie el principal sau secundar. Asta nu numai ca il implica pe spectator, dar la final, ii da motive serioase de speculat pe subiect. Metoda supara in primele 10 minute, dar asta pana te acomodezi in scaun, pana injuri ca sunetul e iar tras ca naiba, iti zici ca se intampla asta ca doar vezi filmul la Studio. Intr-un final, te obisnuiesti pentru ca amantii, plecati din zgomotoasa capitala, ajung la balta pentru picnic si un mic pescuit sportiv ,ca doar aici, mai la tara, viata e linistita iar camera-personaj isi mai domoleste miscarile. Scapi de eventualele senzatii de vertij.

La dineul de balta ei nu sunt singuri, ci sunt insotiti de o prostituata, (presupusa) victima a neglijentei lor. Accidentand-o, cei doi o cred moarta, si vrand sa scape de ea intr-o poienita, aceasta se trezeste si se lipeste de ei ca o ventuza. Alaturandu-li-se si postand pe fata dragastoasa si buna la sfat, ii suge, ii manipuleaza, le scorneste hormonii, ii seaca, ii invrajbeste precum urzicile intepatoare pe care “amanta” vroia sa le foloseasca pentru acoperirea “cadavrului” .

Scenariul este perfect scris, parca asistam la o piesa de teatru scrisa de David Mamet, e plin de mister si umor de buna calitate, replicile taioase si extrem de naturale (pana si putinele injuraturi suna bine), iar de actori toata lauda. Ana, personajul jucat de Maria Dinulescu, e cand naiva, cand subtil malefica, senzuala si placut ticnita. E minunat sa o vezi pe Maria Dinulescu abordand un alt registru decat acela fad, tras la indigo cu care ne obisnuise in precedentele filme.

Pe asta il iau si nu-l dau inapoi!