Vanati! Dezlegati! Desfranati! Penetrati!
23.06.2009
18.05.2009
12.05.2009
Canadians make it stronger
Spencer Krug este Sunset Rubdown. Dan Boeckner este Handsome Furs, dar nu e singur. Amandoi sunt Wolf Parade, dar nu numai ei. Handsome Furs se prezinta live vineri seara la Control el si ea, lupul si tigroaica. Sunset Rubdown are o piesa geniala un pic mai jos. N-am gasit tricou cu Wolf Parade la Paris.
11.05.2009
Festivalul de Film European: Capitolul nemtesc
Portia rece: Cloud 9 (r: Andreas Dresen). Un cuplu septuagenar, ea croitareasca freelancer si gurista in cor, el, ramolit si reflexiv la sunetele motoarelor de locomotiva, isi traieste casnicia intr-un ritm monoton. Din momentul in care ea se simte atrasa de un client mai in varsta, era sa zic totul o ia razna, dar nu, totul o apuca pe un fagas normal. Adica ea se imparte sexual intre sotul sau de care o leaga 30 de ani si de noul “june”, basculand ca o floare ramolita dupa dragostea unei albine sau alteia, speriata de vanticelul ultim care o va imprastia in enspe zari…
Ce e deranjant nu sunt scenele intense sau nu de sex, acompaniate naturalist de precaritatea si inesteticul carnii care atarna pe trupurile-balene ale protagonistilor, ci demersul in sine. FImul e bine ritmat, actorii joaca dezinhibat, exista puncte de detensionare in care micile conflicte rapesc cateva zambete. Totusi ,ideea de a face un film numai si numai pentru a striga tare:”Te poti indragosti si suferi, poti aplica sex nebun, poti comite sinucidere din dragoste si la 60-70-80 de ani la fel de bine ca la 20” , mi se pare facil si demonstrativ. Mai ales ca personajele nu sunt dezvoltate pentru a revela sensuri noi asupra problemelor cuplului modern de varsta inaintata, nu se scormonesc trairi interioare. Daca tot daramam niste prejudecati (caci asta vrea regizorul), hai sa spunem si ce se intampla in compelxitatea (sau simplitatea) interioara a personajelor participante. La sex.
Portia calaie: “Flori de cires”( r: Doris Dorrie). Ma asteptam sa fie calda. Dar nu. Astea doua filme nemtesti mi s-au dovedit foarte paradoxale. Cloud 9 are o poveste inutila, care nu lumineaza o parte nestiutaa relatiilor interumane dar marseaza din plin pe aia comerciala, dar care e bine condusa, ritmata, cu actori care-l iau pe “SCANDALOS” constiincios in brate.
In "Flori de cires" se petrece invers. Povestea buna, ofertanta e nimicita de un stil regizoral haotic, fara miza, dezlanat si incoerent. Din nou, avem de a face cu un cuplu batran. Ea stie ca el nu mai are mult de trait (i-a vazut radiografiile si doctoral a asigurat-o), dar nu-i spune si sufera in taina. Si tine neaparat sa ne sugereze asta la fiecare cadru, prin multe lacrimi si unduiri blajine ale capului, gesturi pe care le percem ca atare. E pasionata de teatrul butoh si visul ei este sa ajunga in Japonia. El este un nesuferit si jumatate, bosumflat peste masura, dar face un gest tandru si accepta sa o duca pe batrana la Marea Adriatica. Aici, ea, izbita de un vis in care un dansator de butoh ii face vraji, moare pe neasteptate, asa ca din senin. Conjunctura propice pentru ca el, manat acum de teluri nobile, sa faca o calatorie initiatica in Japonia, unde va apune la randul lui la poalele muntelui Fuji, condus de un ultim dans in bratele sotiei-fantoma.
Povestea ar fi putut fi una curat emotionanta daca regizorul n-ar fi intevenit cu atatea cadre de legatura, unele filmate in disconcordanta totala cu stilistica filmului (care si aia e de natura incerta), trucuri ieftine si situatii sablon, pe care trebuie sa fii un pic debil sa le mai folosesti dupa ce alti o suta ca tine au gasit o varianta la fel de originala ca a ta. In viitoarele carti de scenaristica, ar trebui scris cu majuscule la capitolul ”Povesti in care sotia moare si batranul ramane singur” : NU-L PUNETI, DAR VA COMAND ,NU-L PUNETI PE BATRAN SA INTINDA HAINELE NEVESTEI PE SCAUN SI NU, REPET NUU, NU-L PUNETI SA DOARMA LANGA HAINELE EI ASEZATE ORDONAT CA SI CAND EA AR FI ACOLO”. In timpul genericului, mi-am adus aminte ca la inceputul filmului trona majestos logoul Warner Bros., ceea ce mi-a dat sperante, pentru prima oara mi se intampla, ca ast film european sa cada in mana unui studiou vanator de remakeuri de la Hollywood, iar un mestesugar bun si cu putin suflet sa-i dea valoarea pe care o merita.
Ce e deranjant nu sunt scenele intense sau nu de sex, acompaniate naturalist de precaritatea si inesteticul carnii care atarna pe trupurile-balene ale protagonistilor, ci demersul in sine. FImul e bine ritmat, actorii joaca dezinhibat, exista puncte de detensionare in care micile conflicte rapesc cateva zambete. Totusi ,ideea de a face un film numai si numai pentru a striga tare:”Te poti indragosti si suferi, poti aplica sex nebun, poti comite sinucidere din dragoste si la 60-70-80 de ani la fel de bine ca la 20” , mi se pare facil si demonstrativ. Mai ales ca personajele nu sunt dezvoltate pentru a revela sensuri noi asupra problemelor cuplului modern de varsta inaintata, nu se scormonesc trairi interioare. Daca tot daramam niste prejudecati (caci asta vrea regizorul), hai sa spunem si ce se intampla in compelxitatea (sau simplitatea) interioara a personajelor participante. La sex.
Portia calaie: “Flori de cires”( r: Doris Dorrie). Ma asteptam sa fie calda. Dar nu. Astea doua filme nemtesti mi s-au dovedit foarte paradoxale. Cloud 9 are o poveste inutila, care nu lumineaza o parte nestiutaa relatiilor interumane dar marseaza din plin pe aia comerciala, dar care e bine condusa, ritmata, cu actori care-l iau pe “SCANDALOS” constiincios in brate.
In "Flori de cires" se petrece invers. Povestea buna, ofertanta e nimicita de un stil regizoral haotic, fara miza, dezlanat si incoerent. Din nou, avem de a face cu un cuplu batran. Ea stie ca el nu mai are mult de trait (i-a vazut radiografiile si doctoral a asigurat-o), dar nu-i spune si sufera in taina. Si tine neaparat sa ne sugereze asta la fiecare cadru, prin multe lacrimi si unduiri blajine ale capului, gesturi pe care le percem ca atare. E pasionata de teatrul butoh si visul ei este sa ajunga in Japonia. El este un nesuferit si jumatate, bosumflat peste masura, dar face un gest tandru si accepta sa o duca pe batrana la Marea Adriatica. Aici, ea, izbita de un vis in care un dansator de butoh ii face vraji, moare pe neasteptate, asa ca din senin. Conjunctura propice pentru ca el, manat acum de teluri nobile, sa faca o calatorie initiatica in Japonia, unde va apune la randul lui la poalele muntelui Fuji, condus de un ultim dans in bratele sotiei-fantoma.
Povestea ar fi putut fi una curat emotionanta daca regizorul n-ar fi intevenit cu atatea cadre de legatura, unele filmate in disconcordanta totala cu stilistica filmului (care si aia e de natura incerta), trucuri ieftine si situatii sablon, pe care trebuie sa fii un pic debil sa le mai folosesti dupa ce alti o suta ca tine au gasit o varianta la fel de originala ca a ta. In viitoarele carti de scenaristica, ar trebui scris cu majuscule la capitolul ”Povesti in care sotia moare si batranul ramane singur” : NU-L PUNETI, DAR VA COMAND ,NU-L PUNETI PE BATRAN SA INTINDA HAINELE NEVESTEI PE SCAUN SI NU, REPET NUU, NU-L PUNETI SA DOARMA LANGA HAINELE EI ASEZATE ORDONAT CA SI CAND EA AR FI ACOLO”. In timpul genericului, mi-am adus aminte ca la inceputul filmului trona majestos logoul Warner Bros., ceea ce mi-a dat sperante, pentru prima oara mi se intampla, ca ast film european sa cada in mana unui studiou vanator de remakeuri de la Hollywood, iar un mestesugar bun si cu putin suflet sa-i dea valoarea pe care o merita.
06.05.2009
La MTR despre cinema-ul portughez
Joi, 7 mai la ora 18.30 va avea loc la Clubul Taranului Conferinta în limba engleza
The Abandonment of Illusion: Realism, Fiction and Documentarism in Contemporary Portuguese Cinema
sustinuta de Francisco Nazareth, lectorul portughez al Institutului Camões în Sofia.
Francisco Nazareth va conduce publicul în culisele productiilor cinematografice portugheze contemporane, dezvaluind sursele de inspiratie, modalitatile de creatie, temele dominante si specificul filmelor portugheze.
Realitatile societatii portugheze, eroii si anti-eroii, perspectivele si metaforele folosite în filme pentru a face fata provocarilor sociale, urbane si spirituale contemporane vor fi argumentate de discursul lectorului portughez si exemplificate cu proiectii din filmul Ossos (« Oase ») al regizorului Pedro Costa, o productie din 1997.
04.05.2009
Transformari confuze
Ieri erai albina, din pacate azi te-ai transformat in viespe din cauza a doua muscaturi dintr-o acadea alterata. Din fericire, maine iti traiesti ultima zi. Te vei infuria si vei fi avangarda.
Years - Can't let the blind go deaf
Years - Can't let the blind go deaf
02.05.2009
Dezgust cu antidot
Imi vine asa o senzatie acra si neplacuta in timp ce ma uit pe acumlive.ro si urmaresc desfasurarea de forte a "clubbingului romanesc" prezent pe litoralul nostru umed ( si de la ploaie si de la altceva). Unul Nick Curly pune niste zdrente asa zis minimale de nouveau. Ca antidot la voma, o piesa de primavara care m-a fascinat la petrecerea In Flagranti/Monici/Bogdan de saptamana trecuta si de care m-am impiedicat norocos ieri. Imi multumesc ca stau acasa si ma bucur de un oras numai al meu.
James Yuill - This Sweet Love
James Yuill - This Sweet Love
01.05.2009
A Paris
Statura incerta la cimitirul Pere Lachaise
Un turn cu semafor
Cladire cu turn
Meci de fotbal (pret special pentru vizualizare din turn)
Excusez-moi, ou je peux trouver Tin Tin?
VELOtrocutare
Imposibilitatea sablonului de a fi
Spre Place des Vosges
Aripi in Place des Vosges
Cronolgie in Notre-Dame
Lumiere
Light-design
800 de euro unul
Furtuna
L'enfant?
Maroq
La Cafeaua Pacii
Asteptand trenul la D'Orsay
Verdeata in fata Invalizilor
Curte la Invalizi
Spre Cartierul Latin
Arabi in Cartierul Latin
Magazin
Nimic sau totul
Brancusi
Constiinte latente
Jungla urbana
28.04.2009
Zola Jesus - New Amsterdam
Tanguiri deznadajduite, chitari abrazive, chinuri teatrale, strigate desarte, jelanii depresive. Incantatii sub clar de luna si meditatii psihotice rastite in jurul focului, orgi care transfera timpurile ancestrale in repere futuristice nedefinite. Lupta continua intre om si masina. O "llorona" care isi plange copiii, de ea ucisi, nu ca efect al unei crize launtrice, ci pentru a-i elibera de un destin cu cip incorporat. A doua apocalipsa?
21.03.2009
15.03.2009
Aseara Garnier Live Fratelli
"basini tehno-jazzistice"
"oricum totul e techno"
"pe undeva e interesant"
"pe unde?"
"de ce esti rau?"
"da ce , el nu e?"
"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"
"istorie frate"
"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"
"oricum totul e techno"
"pe undeva e interesant"
"pe unde?"
"de ce esti rau?"
"da ce , el nu e?"
"mai bine ramaneam acasa si ascultam de unul singur compilatiile lui cu Jeff Mills"
"istorie frate"
"auzi ma, e misto tipa aia sau mi se pare mie?"
13.03.2009
Ce vor citi copiii maine
Roy, baiatul toxic
Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.
Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!
Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.
Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.
O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.
Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.
La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.
Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?
Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.
Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".
In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…
Cei care-l cunosteam,
- Prietenii lui -
Ii spuneam Roy cel mic,
ceilalti il strigau
oribilul baiat toxic.
Ii placeau amoniacul, clorura
si tigara ce gros fumega.
Ce el obisnuia sa respire
pe ceilalti ii asfixia!
Jucaria lui preferata
era fixativul de par;
cu infinita placere tubul agita
si toata ziua spreia.
Se ducea in garaj,
dimineata pe frig,
si-astepta sa-l unfle cu noxe
motorul pornit.
O singura data l-am vazut plangand
-s-a intamplat recent-
camd in ochi si-a bagat
un pumn de fosfat.
Intr-o zi l-au scos in gradina
la soare si la aer curat.
La fata Roy s-a albit
si deodata corpul i-a-ntepenit.
Ultima suflare a scurtei lui vieti
a fost un spsm de om apucat.
Cine-ar fi crezut ca poti sucomba
respirand aer curat!?
Ne-am recules gandind la destinul lui efemer.
apoi am spus cu totii o rugaciune in cor.
Sufletul deja i se ridicase la cer
lasand gaura in stratul de-ozon.
Ia nene Burton si povestile lui sumbre despre copilarii negre. De departe preferata mea din volumul "Melacolia moarte a Baiatului-stridie".
In felul asta, ala micul de maine, pe la noua ani imi va face comparatie intre zidita lu Manole si aia a lu Poe iar la 15 imi va cita din Shopenhauer. De linistit m-am linistit, dar daca Abracadabra nu mai exista, cu ce sa se mai contrapuncteaze actele artsitice depresive? Va rog, un Happy Tree Friends, daca se poate…
Ce citeau copiii ieri
In vara lui 89 (-90-91?), da stiu, idealul in haos, am dat gata daca nu toata, atunci o parte din volumul de scurte proze nastrusnice care-l au in centru pe "labilul" Morcoveata, acest Nica a lui Stefan a Petrei francofon mai putin inspirat.
Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.
Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!
Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.
MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.
La inceput, treaba merge struna.
Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.
Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!
- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.
Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.
- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!
O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.
Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.
Final deschis, jubilant!
Senzatia si fiorul lecturii de la acea varsta frageda sunt de mult eradicate, dar nu si efectul pe care l-a avut impartasirea acestei experiente livresti colegilor mei de scoala, dar mai ales stupefactia si ingrozirea de pe chipul prea iubitei mele invatatoare, care m-a mustrat indelung dupa aceea pentru propagare subversiva de pornografie. Relatarea mea surprindea inocenta poveste cu Morcoveata si oala lui de noapte, pe care n-o mai gaseste sub pat si, incuiat in camera, se scapa mai intai pe cearsaf iar apoi azvarle o treaba mare in coltul camerei. Fiind martirul abonat al familiei, este dojenit aspru a doua zi de mama lui, care reuseste sa-i strecoare olita sub pat si sa-i dovedeasca ca aceasta era acolo.
Termenii pipi si caca nu se regasesc in scriere, dar nici treaba mare sau cea mica nu as fi putut sa folosesc in rezumatul meu caci astfel riscam sa ratez efectul si sa nu intru in anale. Asa ca am marjat cu toata increderea si sinceritatea debordanta in exprimarea libera si nesubjugata. Hm, trebuie sa scormonesc mai asiduu in aflarea anului exact al relatarii, daca era in 90 sau 91, n-ar mai fi reprezentat un act de bravura, dar daca as fi manjit limbajul impanat din ultimii ani pacatosi, ia atunci revolutie!
Spre inca o exemplificare ce mi-a uns sufletul meu neprihanit: Cartita din culegerea de povestiri “Morcoveata” de Jules Renard.
MORCOVEATA gaseste pe drum o cartita. E neagra ca un cosar. Dupa ce s-a jucat de ajuns, se hotaraste s-o omoare. O arunca de cateva ori in sus, cu indemanare, asa ca sa cada pe un bolovan.
La inceput, treaba merge struna.
Cartita si-a sfaramat labele, si-a spart capul, si-a frant spinarea si nu pare sa mai aiba mult de trait.
Pe urma, Morcoveata vede cu uimire ca nu mai vrea sa moara. Degeaba o azvarle-n sus, cat casa, pan’ la cer: nu vrea si pace!
- Ei, dracia dracului! mormaie baiatul.
Intr-adevar, cartita tresare pe piatra plina de sange; pantecul ei, numai osanza, tremura ca o piftie si din pricina asta ai putea sa juri ca traieste.
- Ei dracia dracului! Se infurie Morcoveata. Tot n-a crapat!
O ia de jos, ocarand de mama focului si schimba tactica. Rosu la fata, cu ochii inlacrimati, scuipa cartita si o izbeste iar de piatra, de aproape si cu toata puterea.
Dar pantecul ei terciuit misca intre-una. Si cu cat o izbeste mai inversunta, cu atat pare mai vie.
Final deschis, jubilant!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Entries